spot_img

“A fi unealta raţiunii te transformă într-o jucărie cochetă care lasă impresia multiplelor întrebuinţări”

De curând, la Casa de Editură Max Blecher, în colecţia „Washoe”, a apărut volumul “dramadoll” de Iulia Militaru şi Anca Bucur, cu o grafică semnată de Florentina Budar. „Dramadoll” reprezintă una dintre apariţiile singulare pe piaţa de carte românească, care va solicita atât critica literară să se (re)poziţioneze faţă de astfel de produse, dar şi publicul cititor. Andra Rotaru a dialogat cu Iulia Militaru despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Înainte ca volumul „dramadoll” să fie publicat de Casa de Editură Max Blecher, Florentina Budar (cea care semnează grafica volumului) a înscris un proiect video inspirat de un poem din acest volum, într-un concurs iniţiat de celebrul Lars Von Trier. Şi aţi câştigat…

Da, lucrarea video a Cristinei a fost selectată pentru a fi integrată în proiectul coordonat de Lars Von Trier. Despre cum a ajuns să trimită lucrarea în concurs şi despre cum a transformat poezia noastră în imagini, am tot vorbit de nenumărate ori şi nu are rost să mai reiau şi aici întreaga istorie. Din punctul meu de vedere, a fost excelent că o mică parte din proiectul nostru a apărut acolo, acesta (din care nu face parte doar cartea, ci şi spectacolul şi viitoarea expoziţie), născut concomitent cu cel al lui Von Trier, dar şi cu Nomadosofia, lui Chris Tanasescu (unde veţi găsi şi un poem din dramadoll), s-a legat şi a legat, în acelaşi timp, cele trei lucrări între ele (care pornesc de la o ideea comună). Am creat astfel o reţea de texte, imagini şi sunete la care nici nu visam atunci când ne-am hotărât să începem dramadoll.

În dramadoll împărţirea şi ordonarea lumii se realizează în funcţie de lucrurile rele şi/sau bune. Personajele din volum au un mod propriu de a vedea lumea. Care e vocea personajelor Iuliei Militaru? Care e vocea personajelor Ancăi Bucur?

E greu de spus, mai ales că personajele care apar, de cele mai multe ori din întâmplare, nu aparţin nimănui. Circulă o mulţime de voci prin dramadoll, fluxuri ce merg uneori în paralel, alteori se întâlnesc şi, unindu-se, formează o alta nouă, sau pur şi simplu îşi vorbesc, schimbă între ele litere, cuvinte, semne de punctuaţie. În cele din urmă, nu este deloc o lume ordonată, dimpotrivă ordinea rămâne un simplu artificiu adăugat în procesul de receptare, când cititorul vrea cu orice chip să dea o anumită coerenţă vocilor, căutând înţelesuri şi semnificaţii. Astfel, uită să mai ia seama la vidul din jurul vocilor, vidul pe care acestea îl străbat şi în care se află de fapt nelumea dramadoll.

Între îngerimi şi diavolimi „înflorim facem fructe şi ne coacem împărtăşiţi unul din celălalt, cu bucurie în inimi”. Înfrăţire?

Bineînţeles, nimic nu mai este posibil atunci când singura posibilitate rămasă este imposibilitatea de a mai scrie, de a te mai sinucide, de a face chiar şi cel mai banal gest care să aibă vreo semnificaţie. Nu mai rămâne decât un spaţiu al singurătăţii în care avem rareori şansa de a ne întâlni cu ceilalţi. Drumul către ei trebuie să-l găsim. De aceea aş spune că dramadoll este până la urmă despre nevoia de a fi împreună.

Dacă „the symbol is nevertheless a tool of reason”, ce este dramadoll?

Dramadoll is nevertheless a tool of reason. A fi unealta raţiunii te transformă într-o jucărie cochetă care lasă impresia multiplelor întrebuinţări. În realitate nu este vorba decât despre “epuizare”, oferită sub aparenţa unei forme jucăuşe, imposibil de întrebuinţat la ceva. Sfârşitul tuturor încercărilor.

Cum va arăta lumea dacă „nimeni n-o să stârpească/ singurătatea din oameni/ şi mugetul din vite”?

Aşa cum arată şi acum. Într-o căutare infernală, la viteze din ce în ce mai mari. Avem nevoie de nebunie pentru a redescoperi tihna, până atunci vom alerga sub impulsul dat de deprinderile noastre zilnice. Şi nici nu mai cred că vrem altceva.

Există naţiuni şi la neoameni?

Atâta timp cât idea de naţiune ne transform în neoameni, răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. Slavă cerului că “naţiune” nu e defectiv de plural. Aşa o mai putem scoate la capăt şi cu acest cuvânt.

În lumea dramadoll-ului bătrâneţea începe de la 30 de ani.

Bătrâneţea este legată de aceeaşi senzaţie de “epuizare”, despre care am vorbit mai sus. Atunci când toate căile au fost deja bătătorite, când toate încercările s-au sfârşit, iar orice atitudine pe care ai avea-o devine inutilă, îţi vine doar să ieşi în piaţă şi să înjuri birjăreşte, în gol. Înjurătura adresată nimănui mai lasă limbajului şi, în acelşi timp, şi nouă, senzaţia că suntem încă vii. Lumea poate începe din nou de aici.

A dus moartea unui erou la ivirea altuia? Cum s-a sfârşit călătoria?

Da, a dus la naşterea unui erou care a murit şi el, apoi la altul, şi tot aşa. E o călătorie fără sfârşit. Şi o carte fără de sfârşit şi fără de început. Oricine poate să mai adauge o nouă voce oricând… sau un alt erou.

Cum credeti că va fi receptată de către critică o astfel de carte mai greu încadrabilă în genurile convenţionale?

În acest moment, critica se raportează la text într-un mod “tradiţional”. Se acordă încă importanţă textului propriu-zis şi nu vidului. O carte care încearcă să lucreze cu acest vid, trecând în plan secund scriitura, sau folosind-o ca pe o unealtă cu ajutorul căreia să “modeleze” “forme” în cel dintâi, nu poate fi receptată aşa cum ar trebui. Dar nu putem învinui pe nimeni. Şi nouă, scriitorilor, ne este greu să înţelegem deocamdată acest vid şi să ne descurcăm cu el. În timp, vom învăţa probabil unii de la alţii. Şi asta va fi una din realizările măreţe ale vidului – să ne aducă împreună, nu?

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508