Simpozion aniversar “Basarab Nicolescu – 70”, la Academia Română

nov. 7th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 12 noiembrie 2012, ora 10:00, în Aula Magna a Academiei Române din Bucureşti va avea loc Simpozionul aniversar “Basarab Nicolescu – 70”. În cadrul evenimentului, acad. Basarab Nicolescu va fi distins cu medalia IT4S, concepută de graficianul, pictorul și sculptorul român Mircia Dumitrescu. Dintre invitaţi: acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române; Emil Constantinescu, Preşedinte al României (1996-2000); Mihai Şora, Membru de Onoare al Academiei Române; acad. Eugen Simion; acad. Solomon Marcus.

Evenimentul este organizat de Institutul de Studii Transdisciplinare Ştiinţă, Spiritualitate, Societate (IT4S) în colaborare cu Academia Română.

Din program:

În deschidere:

– Magda Stavinschi (IT4S), Basarab Nicolescu – un nume emblematic al culturii româneşti şi universale
– Acordarea medaliei IT4S, concepută de MirciaDumitrescu

Comunicări:

– Basarab Nicolescu (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca şi CIRET), Cum dialogăm? Repere pentru dialogul transcultural
– Pompiliu Crăciunescu (Universitatea de Vest din Timişoara), Infinitul terţ
– Pr. Doru Costache (Sydney College of Divinity), Elemente de tip Transdisciplinar în Gândirea Patristică Bizantină


Basarab Nicolescu (n. 1942) trăieşte în Franţa din 1968. Este fizician onorific la CNRS, Franţa, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca, Membru de Onoare al Academiei Române, Profesor Extraordinar la Universitatea din Stellenbosch (Africa de Sud), Fellow la Stellenbosch Institute for Advanced Study (STIAS), Doctor honoris causa —Universitatea din Veracruz (Mexic), Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „George Bacovia“ din Bacău şi Universitatea „Vasile Goldiş“ din Arad, Doctor Honoris Causa al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.
Specialist în teoria particulelor elementare, autor a peste 130 de articole publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de mare prestigiu, Basarab Nicolescu este, de asemenea, personalitatea majoră, pe plan mondial, a transdisciplinarităţii, fondator şi preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), Paris, fondator şi director al colecţiilorTransdisciplinaritate (Rocher, Monaco), Românii din Paris (Oxus, Paris), Ştiinţă şi Religie şi Ştiinţă, Spiritualitate, Societate (Curtea Veche Publishing, Bucureşti), redactor-şef al revistei internaţionale Transdisciplinary Journal of Engineering & Science, USA, director al revistelor internaţionaleTransdisciplinarity in Science and Religion şi Transdisciplinarity Studies — Science, Spirituality, Society, România.
Cărţi publicate în România: Théorèmes poétiques / Teoreme poetice, ediţie bibliofilă bilingvă realizată în 50 de exemplare de Mircia Dumitrescu, Bucureşti, 2009; Ce este realitatea?, Junimea, Iaşi, 2009; În oglinda destinului — Eseuri autobiografice, Ideea Europeană, Bucureşti, 2009; ªtiinţa, sensul şi evoluţia — Eseu asupra lui Jakob Boehme, Cartea Românească, Bucureşti, 2007; Noi, particula şi lumea, Junimea, Iaşi, 2007; Transdisciplinaritatea (manifest), Junimea, Iaşi, 2007;Teoreme poetice, Junimea, Iaşi, 2007; Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2004, Ion Barbu — Cosmologia „Jocului secund“, Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004; Ce este realitatea?, Junimea, Iași, 2009; In oglinda destinului – Eseuri autobiografice, Ideea Eutopeană, București, 2009; De la Isarlîk la Valea Uimirii, Curtea Veche, București, 2011.

Biobibliografia completă a lui Basarab Nicolescu poate fi găsită pe site-ul: http://basarab-nicolescu.fr/index.php

Număr de vizualizări :1069


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro