Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti

nov. 4th, 2012 | By | Category: Proiecte

Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru anul editorial 2011 vor fi acordate vineri, 9 noiembrie 2012, începând cu orele 10.00, la sediul Primăriei Sectorului 2, în cadrul unui Gale. Instituţia condusă de Primarul Neculai Onţanu este pentru a opta oară consecutiv susţinătorul şi finanţatorul acestor premii. Conform tradiţiei, dl. Onţanu va decerna Premiul „Opera Omnia” pe anul 2011 unui scriitor bucureştean. Juriul este format din acad. Eugen Simion (preşedinte), Dan Mircea Cipariu, Horia Gârbea, Lucia Verona şi Radu Voinescu.

„Vor fi premiate câteva nume importante ale lumii noastre literare. Printre acestea vor fi opere care au fost nominalizate şi la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, unde am fost unul dintre cei cinci juraţi ai juriului de nominalizări. Fără să fac dezvăluiri, sunt bucuros că am citit câteva cărţi remarcabile de poezie şi roman şi că autorii premiaţi sunt nume de referinţă ale literaturii române vii”, a declarat Dan Mircea Cipariu.

Număr de vizualizări :1421


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro