spot_img

“O carte cât o Istorie” de Livia Ciupercă

La Editura PIM a apărut studiul istorico-literar  “O carte cât o Istorie” de Livia Ciupercă (Ed. PIM, Iaşi, 2012), care se doreşte un modest omagiu în amintirea prof. univ. dr. DOMINIC STANCA (1892-1979), la 120 de ani de la naştere, precum şi reconstituirea – pe bază de documente istorice şi de memorialistică –  a experienţelor acumulate în Primul Război Mondial. Suportul tehnic al acestui studiu îl constituie romanul memorialistic „Între două fronturi”, publicat de dr. Dominic Stanca, în 1935, o analiză subtilă despre cum acţionează şi cum gândeşte un român nevoit să lupte „sub steag străin”, „încătuşat” de o vitregă soartă.

„Istoria  se edifică şi se recuperează. Se edifică prin acţiunea la timpul prezent şi se recuperează, după ce totul s-a conjugat la trecut, din arhive, memoriale, fragmente. Istoria este un flux năvalnic, cristalizat şi brusc segmentat. Pentru a reface fluxul intervine Lectorul, îndeplinind rolul unei conştiinţe ce retopeşte şi reaşează. Eliberată din încorsetările manualelor şi tratatelor, istoria recitită se toarnă într-o carte, O Carte cât o Istorie. Scrierea cu majusculă particularizează şi precizează intenţia autoarei de a conferi semnificaţie acolo unde a fost doar trăire. Demersul specific acestei cărţi este evidenţiat prin subtitlul iniţial: „Răvăşinde gânduri de lector”, iar originalitatea termenului indică dubla intenţie, de a parcurge textul şi de a surprinde receptorul. De asemenea, este o invitaţie către o nouă atribuire de sens, cu funcţie metalingvistică superioară. De ce citim? Pentru a descompune şi a recompune”.  Cristina CHIPRIAN

Este vorba mai întîi de a readuce în atenţie numele şi opera memorialistică a medicului-profesor Dominic Stanca, despre care ştiam câte ceva mai mult prin asociere cu mai cunoscutul său fiu cu acelaşi nume sau cu nepoţii săi Radu şi Horia Stanca. Iar cu acesta este reconstituită o lume, aceea a societăţii ardelene şi imperiale din primele decenii ale secolului XX, atât de diversă, pitorească şi mai ales fremătătoare cum abia o mai putem imagina astăzi. Apoi, este vorba de a reconstitui universul intelectual şi afectiv al lucrării lui Dominic Stanca, care este consacrată experienţei de medic în armata austro-maghiară din timpul primului război mondial. Din acest punct de vedere, demersul doamnei Livia Ciupercă este un excurs neobişnuit şi spectaculos în sine: o veritabilă istorie a primului război prin intermediul literaturii memorialistice, cu tot dramatismul său uneori inenarabil. În fapt, autoarea reciteşte literatura (inclusiv, istorică) consacrată acestui episod istoric din perspectivă ardeleană”. Florea IONCIOAIA

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Profesoara şi scriitoarea Livia Ciuperca este un exiget analist dar şi cercetător de mare clasă!Bogăţia informaţiilor din cărţile sale,mă îndreptăţesc să fac aceste aprecierei!

    Constantin Grecu
    COORDONATORUL CENACLULUI LITERAR ŞI DE JURNALISM,,VICTOR ISACÎÎHUNEDOARA

  2. O carte deosebit de interesantă, rod al multor ceasuri petrecute în biblioteci şi arhive pentru documentare. Profesoara Livia Ciuperca a închegat informaţiile culese cu trudă şi pasiune, cu talentul său de meşter al cuvintelor oferind, astfel, cititorilor o interesantă abordare a unui timp trecut din existenţa noastră ca popor şi neam.
    Felicitări şi la cât mai multe alte, interesante, viitoare apariţii publicistice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508