La Editura Cartea Românească, în seria de autor „Radu Aldulescu”, a apărut romanul “Cronicile genocidului” de Radu Aldulescu.
Robert Diavolul, îngerul încălecat, se întoarce în locurile pe care le luase în stăpânire în urmă cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii îşi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apăsaţi de spectrul şomajului şi de credite la bănci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debranşate de la apă şi căldură. Pe dealuri se întorc după soare vile luxoase, cu piscine şi terase, cursele burduşite cu navetişti se intersectează cu jeepuri şi limuzine sclipitoare. Nevoit să părăsească Bucureştiul împreună cu tânăra sa soţie şi cu fiul lor, bărbatul de aproape 60 de ani începe o viaţă nouă. Într-un mediu ostil şi corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu şi Brânduşa – un patrulater toxic – intră într-un joc diabolic pe viaţă şi pe moarte. Cronicile genocidului continuă să înregistreze, spre aducere aminte, poveştile timpurilor noi, din vârtejul cărora se salvează doar cei puternici.
„Comunismul a fost un rău care a generat un rău mai mare. Cronicile genocidului se adună în apogeul epocii Iliescu-Constantinescu-Băsescu. În umbra lor am povestit, ca întotdeauna, mai ales ce am trăit. De la tinereţe pân’ la bătrâneţe şi totodată de la bătrâneţe tânjind spre tinereţe şi mai departe, revenind în permanenţă în acest punct terminus – aici mi-am tăiat inima în bucăţi ca s-o împart, aici l-am văzut pe fratele meu în groapă fără chip şi fără mărire, aici am şezut şi am plâns etc. Ori de câte ori mi-am permis luxul să inventez, soarta mi-a scos în cale numaidecât întîmplările, lucrurile şi personajele inventate. Un cerc vicios (oare de unde voi începe a-mi plânge faptele vieţii mele celei ticăloase?) pe care vreau să cred că l-am rupt definitivând acest roman, supravieţuind experienţei personale care l-a declanşat, salvându-mi iarăşi viaţa scriind.” (Radu Aldulescu)
