Poveste cu tâlc

oct. 24th, 2012 | By | Category: La Țintă!

Uneori, în clipe de răgaz, îmi place să deschid la întâmplare Dicționarul explicativ al limbii române; mă fascinează cuvintele ordonate alfabetic, înșiruite pagină după pagină, așteptând să fie găsite, să se dezvăluie căutătorului în toată bogăția lor de sensuri și înțelesuri. Câtă răbdare au cuvintele…

Azi, spre exemplu, trec în zbor peste datorat, datorie, debloca, deblocare, delict, delictual, drept, dreptate… Citesc: „Dreptate, principiu moral și juridic care cere să fie recunoscute și respectate drepturile fiecăruia“. Gândesc: deci inclusiv acela de a-i fi ocrotite interesele „morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este“. Nu o spun eu, ci art. 27 alin. 2 din Declarația universală a drepturilor omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948.

În România, o spune art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare: „dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi“. Conform Legii nr. 8/1996, art. 123 alin. (1), exercitarea drepturilor astfel recunoscute se poate face, de către titulari, individual sau prin organismele de gestiune colectivă.

Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice de drept privat, constituite prin libera asociere a titularilor de drepturi de autor şi a drepturilor conexe, obiectul principal de activitate fiind colectarea şi repartizarea sumelor a căror gestiune le este încredinţată, prin mandat, de titulari, fiind supuse reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial (OG 26/2000) cu modificări, precum şi reglementărilor speciale din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Pe domeniul operelor scrise funcționează, în prezent, trei organisme de gestiune colectivă:

  • Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor – CopyRo, avizată ca organism unic de colectare a remunerației compensatorii pentru copia privată prin Decizia nr. 8/01.06.1997 a Directorului General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), cu titulatura de Fondul Literar;
  • Societatea Autorilor și Editorilor Români de Carte Științifică – PERGAM, constituită prin Decizia nr. 98/2009 a Directorului general al O.R.D.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579/20.08.2009;
  • Societatea de Gestiune a Drepturilor de Autor – OPERA SCRISĂ.RO, înființată prin Decizia nr. 8/02.02.2012 a Directorului General al O.R.D.A., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 225/04.04.2012.

Dacă lucrurile sunt clare în legătură cu ʽvenirea pe lumeʼ a PERGAM și OPERA SCRISĂ.RO, nu se poate spune la fel despre CopyRo-fost Fondul Literar, care beneficiază de o istorie controversată și ținută, mai mult sau mai puțin deliberat, într-un con de umbră.

Pe pagina web a Uniunii Scriitorilor din România, apar două referiri la Fondul Literar – ambele indicând ca dată de înființare 24 iunie 1969, sub tutela Uniunii: ca „organism financiar de gestiune a drepturilor de autor şi de ajutor financiar pentru scriitori“ (http://www.uniuneascriitorilor.ro/istoric/), respectiv ca „organ economic al instituţiei“ (http://www.uniuneascriitorilor.ro/istoric/sinteza-istorica/).

În schimb, O.R.D.A. informează că Fondul Literar funcţiona în baza Decretului nr.31/29.01.1949 pentru stimularea activităţii ştiinţifice, literare şi artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 29.01.1949. (http://www.orda.ro/default.aspx?pagina=68)

Decretul prevedea la art. 3: „se înființează pe lângă Societatea scriitorilor din Republica Populară Româna […] o instituție purtând numele ″Fondul Literar al Scriitorilor […]″, având drept scop ajutorarea materială a scriitorilor […]. Fondul literar […] se va alimenta din sume special prevăzute în bugetul Statului, dintr-o prelevare asupra venitului editurilor, egală cu 10% din valoarea drepturilor de autor, din impozitul de 1% asupra spectacolelor și din alte surse.“ (http://www.legex.ro/Decretul-31-1949-144.aspx)

Căutând prin documente juridice, găsesc că, la 10.03.1951, Marea Adunare Națională a emis Decretul nr. 39, publicat în Buletinul Oficial nr. 31(2?) din 13.03.1951, prin care se modifică art. 3 al Decretului nr. 31/1949, astfel: „[…] Mijloacele ″Fondului Literar″, se compun din: vărsămintele editurilor, teatrelor, Comitetului de Radio, publicaţiile de orice fel, egale cu 10% la onorariile care constituie dreptul de autor plătite asupra operelor literare, din cotizațiile membrilor, din sumele acordate anual din bugetul Statului şi din alte resurse.“

Mai găsesc și un interviu luat de Svetlana Cârstean, în Revista Observator Cultural, Simonei Kessler, fondatoarea primei agenții literare din România, din care aflu că: „înainte de 1990 și ceva timp după, editurile românești apelau la Fondul Literar, care lua legatura cu titularii de drepturi, dar nu-i reprezenta propriu-zis. Înainte de ′90, Fondul Literar avea și rolul de a depozita și ține la dispoziția autorilor străini drepturile ce li se cuveneau, sume care nu puteau fi plătite în valută și evident nici transferate în lei.

Până în 1997, editurile virau direct către Fond sumele datorate scriitorilor a căror operă o publicau, iar rețeaua unică de difuzare a cărții (fosta Întreprindere de Difuzare a Cărții – I.D.C.) vira timbrul literar și o taxă de 2% aplicată pe vânzări. De la Fond erau finanțate revistele culturale ale Uniunii și tot de acolo se ridicau drepturile de autor pentru alte categorii de opere scrise.

Revenind la Fondul Literar – organism unic de colectare a remunerației compensatorii pentru copia privată în domeniul operelor scrise, prin Statut, toți membrii U.S.R. deveneau membri de drept ai Fondului. Evident, un abuz, întrucât se eluda dreptul la liberă asociere, pe de o parte, și dreptul de acordare a mandatului de reprezentare doar prin voință proprie, pe de altă parte.

Pentru a ʽreglaʼ situația, U.S.R. a transmis membrilor săi, spre a fi completate, formulare de fișă personală, cu scopul declarat al actualizării bazei de date. Mulți membri ai U.S.R. nu au completat formularele; alții, da. În anul 2005, organismul Fondul Literar a fost redenumit CopyRo, iar O.R.D.A. l-a desemnat drept colector unic al remunerației compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privată (Deciziile nr. 147 și nr. 148/13.07.2005 ale Directorului General al O.R.D.A.).

Din cauza menținerii ambiguității asupra istoriei sale, printre scriitorii români mai planează și azi impresia că organismul CopyRo este Fondul Literar ʽal Uniuniiʼ…

Înainte de a-mi încheia periplul prin timp, mai adaug un aspect: de la constituirea lor, PERGAM și OPERA SCRISĂ.RO nu au primit de la CopyRo nicio remunerație pentru copia privată, deși sumele repartizate se cuvin și membrilor reprezentați de cele două organisme.

Nerespectând prevederile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, Copyro a cauzat grave prejudicii membrilor PERGAM și OPERA SCRISĂ.RO.

Tâlcul poveștii îl caut încă. Dacă nu cumva, prin atitudinea sa obstrucționistă, CopyRo urmărește să blocheze activitatea a două societăți de gestiune colectivă și să-i lipsească de drepturile lor legale pe autorii de opere scrise care și-au încredințat mandatul acestora.

De ce ar dori CopyRo să aducă un astfel de afront legii? Rămâne o întrebare deschisă…

Cristina Poterășoiu

Număr de vizualizări :1338


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro