Dumitru Crudu, Ana-Maria Lupaşcu şi Ilinca Pop, invitaţi la Clubul de lectură Institutul Blecher

oct. 20th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Duminică, 21 octombrie 2012, ora 17:00, în Club El Comandante Primer (Str. Sfântul Ştefan nr. 13, Bucureşti) va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Institutul Blecher. Invitaţi: Dumitru Crudu, Ana-Maria Lupaşcu şi Ilinca Pop. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului “Eşarfe în cer” de Dumitru Crudu, Editura Cartier, 2012. Moderator: Claudiu Komartin.

Dumitru Crudu (n. 1968, satul Flutura, judeţul Ungheni, Republica Moldova). Este unul dintre cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi de astăzi. A fost student în Chişinău, Tbilisi, Brasov, şi masterand la Sibiu. A iniţiat în anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, fracturismul, lansat printr-un manifest publicat în revistele Paralela 45 şi Vatra. Câştigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului“, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi de Fundaţia Principesa Margareta a României, ediţia 2003. După piesele sale s-au montat spectacole de teatru, spectacole radiofonice şi filme în Republica Moldova, România, Italia, Camerun şi Suedia. Prezent în presa culturală şi în diverse antologii, numeroase piese jucate & premii culturale, în România, R. Moldova şi în străinătate. În prezent este redactor la „Europa liberă” (Chişinău). Membru al Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Teatrale din R. Moldova, al ASPRO şi redactor al revistei web „Tiuk (k-avem kef)”

Scrieri: E închis, vă rugăm nu insistaţi, 1994; Falsul Dimitrie, 1994; Falsul Dimitrie, poezie (1994); E închis vă rugăm nu insistați (1994); Șase cânturi pentru cei care vor sa închirieze apartamente (1996) (poezie); Crima sângeroasă din stațiunea violetelor (2001); Salvați Bostonul (2001); Duelul și alte texte (2004) (teatru); Steaua fără… Mihail Sebastian, (2006), ed. Cartea Românească, București (teatru); „Măcel în Georgia” (2008), ed.Polirom Iaşi (proză).

Număr de vizualizări :760


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro