Designerul Carmen Emanuela Popa, la International Fashion Week, Athens Xclusive Designers Week, ediţia a XII-a

oct. 18th, 2012 | By | Category: Eveniment

În perioada 20-23 octombrie 2012, designerul român Carmen Emanuela Popa va participa în cadrul “ATHENS XCLUSIVE DESIGNERS WEEK” cu recenta colecţie „Contemporary Unknown Soldier” SS 2013, la secţiunea Best New Designer, în contextul New Designers Awards. Cei 11 designeri care concurează la secţiunile Best Catwalk, Best Trendsetter, Best New Designer sunt: Carmen Emanuela Popa, E.L.R by Irene Lytra, Eleni Kyriacou, F.A.K.E. couture by e-outfit.com, inSomniac by Spiros Stefanoudakis, Pixie Mud Designers, Polinα Argyrou, Runway by Manos Caravlidis, Stylianos, Victoria Sarri by Fashion Erotokritos,Yura Tsu.

“ATHENS XCLUSIVE DESIGNERS WEEK se află la a 12-a ediţie, eveniment marcant în promovarea fashion-ului elen şi internaţional. Acesta va avea loc în perioada 20 – 23 octombrie 2012, în prestigioasa locaţie Ethniki Asfalistiki Conference Center din Atena.
AXDW a avut onoarea de a găzdui spectacole de modă ale caselor legendare internaționale, cum ar fi Emanuel Ungaro, Vivienne Westwood, Laroche Guy, Krizia, Ferragamo Vivia, Bui Barbara, Francois & MaritheZirbaud, pentru a numi doar câteva dintre ele.
Unul dintre principalele obiective ale AXDW este de a sprijini, promova şi recompensa noile talente în modă.
De această dată vom asista la propunerile designerilor pentru sezonul primăvară/ vara 2013, şi, ca de fiecare dată, secţiunea NEW DESIGNERS AWARDS va atrage atenţia asupra celor mai noi tendinţe şi concepte în fashion, având ca finalitate decernarea a trei importante premii: BEST WALK, BEST TRENDSETTER, BEST NEW DESIGNER. Comitetul este format din personalităţi recunoscute din lumea modei şi a mass-media.

În ceea ce priveşte participarea mea în cadrul acestui eveniment, va pot spune că, pe lângă faptul că mă simt onorată să fiu prezentă pe scena AXDW, voi figura în contextul show-urilor tinerilor designeri, în ziua de 21 octombrie 2012.
Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte colecţia prezentată în cadrul Athens Xclusive Designers Week, „Contemporary Unknown Soldier”, spun doar că încerc să aduc o formă de expresie a unui mesaj filosofic, o ipoteză antitetică despre lumile noastre interioare, despre trăiri şi emoţii, despre felul diferit în care fiecare dintre noi percepem lumea în toată diversitatea ei.” (Carmen Emanuela Popa)

Număr de vizualizări :955


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro