Olga Delia Mateescu lansează „Teatru, vol. I, II”

oct. 29th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 29 octombrie 2012, de la ora 19.00, în Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, va avea loc lansarea cărţii „Teatru, vol. I, II” de Olga Delia Mateescu, apărută la editura Tracus Arte. Despre carte vor vorbi Cornelia Maria Savu şi Ioan Cristescu.


Olga Delia Mateescu (n. 6 noiembrie 1949, Bistrița Năsăud) este o actriță și scriitoare română, societară de onoare a Teatrului Național I.L. Caragiale, membră a Uniunii Scriitorilor din România și UNITER, distinsă cu numeroase premii și distincții pentru activitatea sa artistică.

Între 1968 – 1969 este studentă la Facultatea de Filologie (Secția Limbi romanice și clasice), în anul 1968, debutând de altfel. În aceeași perioadă începe activitatea la teatrul studențesc „Podul”, apoi va urma studiile teatrale la I.A.T.C. (între 1969 și 1973), absolvind în 1973. După Revoluția din 1989 decide să își continue studiile și obține doctoratul în Istoria Teatrului (1999), sub conducerea prof. univ. Ileana Berlogea, în cadrul UATC.

Opere publicate în volume colective

Capricii (piesă de teatru), în Antologia pieselor prezentate la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană, 1997

Fantoma de la Coventry (piesă de teatru), în Operație pe cord deschis, antologie de texte premiate publicată de editura Astra, Brașov, 1998

Astă seară nu moare nimeni (piesă de teatru), în Antologia Asociației Scriitorilor din București, 2002

Fata fără umbră (poveste), în Carte de povești, volum colectiv, 2003

Opere publicate în traducere

Piesa de teatru „Astă seară nu moare nimeni” a fost publicată în traducere în următoarele limbi:

limba franceză: sub titlul Ce soir personne ne meur, în revista Revue Roumaine, în cadrul ciclului La dramaturgie Roumaine d’aujourd’hui, 2003

limba engleză: sub titlul No one’s going to die tonight, în revista Romanian Review, în cadrul ciclului Romanian Drama Today, 2003

Număr de vizualizări :1335


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro