Umbra singurătăţii de facebook. La Craiova
oct. 18th, 2012 | By admin
Joi, 18 octombrie 2012, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a avut loc o lectură publică prilejuită de lansarea celui mai recent volum de poezie semnat de Dan Mircea Cipariu: „singurătatea vine pe facebook”, cu 12 desene de Mihai Zgondoiu, apărut anul acesta la editura Tracus Arte. Amfitrion: poetul Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. La eveniment au fost prezente mai multe personalităţi culturale craiovene, printre care maestrul Emil Boroghină, actriţa Mirela Cioabă, sculptorul Cristian Popa, criticul literar Gabriela Gheorghişor, poeţii Ionel Ciupureanu, Gabriel Nedelea, Emilian Mirea şi Ion Maria, coordonatoarea Bibliotecii Franceze – Omnia, Doina Ghiţă, scriitorul Cornel Mihai Ungureanu. Au participat la această lectură publică câteva zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” Craiova, care i-au făcut şi o surpriză lui Dan Mircea Cipariu: i-au dăruit o cravată cu însemnele colegiului. Poetul a mai primit şi o cărticică-obiect realizată de elevii clasei a X-a C (sub îndrumarea profesoarei de limba şi literatura română Claudia Drăghici) , în cadrul unui proiect de omagiere a unor autori născuţi în luna septembrie (Nicolae Coande, Ionel Ciupureanu şi Dan Mircea Cipariu), proiect iniţiat de Roxana Ştiubei.