„Despre aromâni, meglenoromâni, istroromâni” la „Cafeneaua critică”

oct. 22nd, 2012 | By | Category: Eveniment

Joi, 25 octombrie 2012, ora 19:00, în Club A din Bucureşti va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. Cu pornire de la un masiv volum, recent-apărut, intitulat “Aromâni, meglenoromâni, istroromâni. Aspecte identitare şi culturale”, realizat sub coordonarea Adinei Berciu-Drăghicescu şi publicat la Editura Universităţii din Bucureşti, sub egida Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe, „Cafeneaua critică” propune o discuţie despre ramurile romanităţii răsăritene. Participă: prof. dr. Adina Berciu-Drăghicescu (Universitatea din Bucureşti), Cristian Dumitru (director al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni), Georgiana Vlahbei şi Daniel Nancu (coordonatori ai proiectului Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne), Iulia Wisoşenschi (cercetătoare la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”), alţi cercetători, reprezentanţi ai comunităţilor respective etc. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control.

Număr de vizualizări :958


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro