“singurătatea vine pe facebook”, în oraşul lui Brâncuşi

oct. 17th, 2012 | By | Category: Proiecte

Vineri, 19 octombrie 2012, de la ora 17.00, la Belfast Pub din Târgu Jiu (str. Stanciovici Brănișteanu, nr. 2, în spatele Facultății de Științe Economice), va avea loc o lectură publică prilejuită de lansarea volumului “singurătatea vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu, cu 12 ilustrații de Mihai Zgondoiu, editura Tracus Arte. Amfitrionul evenimentului: Dorina Cioplea. Volumul marchează sărbătorirea vârstei de 40 de ani ai poetului şi jurnalistului Dan Mircea Cipariu. “Sunt legat biografic şi sufleteşte de Târgu Jiu pentru că în oraşul lui Brâncuşi, acum aproape 3 ani, într-o bibliotecă, am întâlnit-o pe cea care îmi este iubită şi colaboratoare în proiectele mele culturale şi artistice. Nu întâmplător, amfitrionul lansării mele de la Târgu Jiu este Dorina Cioplea, cea care m-a ajutat să corectez şi să promovez noua mea carte. Aştept să ne eliberăm, preţ de un ceas, de dictaturile prezentului prin forţa de purificare şi de terapie a Poeziei”, a declarat Dan Mircea Cipariu.

„Un bun creştin ştie că e însoţit permanent de Bunul Dumnezeu. Proprietatea lui nu e nici singurătatea, nici absenţa, ci devenirea, dacă are conştiinţa păcatului, a trecătorului şi a întunericului ce îl ademeneşte prin cele mai teribile şi persuasive mecanisme de consum egotic. Singurătatea fărăde Dumnezeu produce pe facebook şi prin toate mijloacele (telecomandă, card bancar etc.) şi mai multă egolatrie, şi mai multă singurătate, şi mai multă panică interioară. E o singurătate vânată de tabloidizare, de consumism, de marketing şi de acţiunile la bursă. O singurătate care naşte, în cele din urmă, o identitate virtuală într-o lume virtuală şi fetişizată. Noua mea carte e o altfel de terapie de a descoperi Lumina şi Iubirea printre interstiţiile şi reţelele Sfârşitului.” Dan Mircea Cipariu

singurătatea vine pe facebook, cel mai recent volum de versuri al lui Dan Mircea Cipariu abordează o temăextrem de actuală, aceea a depersonalizării, a autizării individului în contextul unei tot mai accentuate transpuneri în virtual a actului comunicării. Textele lui Dan Mircea Cipariu tratează cu inteligenţă poetică şi profunzime acest paradox al fiinţei conectate la reţea a secolului XXI, rezolvând parţial prin fulguraţii poetice sclipitoare, uneori ironice, alteori cinice, iar alteori pur lirice, seducătoare, dilemele acestui tip de individ cultural post-postmodern. Ceea ce poezia şi observaţia fină ale lui Dan Mircea Cipariu nu pot rezolva, acesta plasează în teritoriul mistic al singurei salvări cu putinţă: aceea a IUBIRII, fie de Dumnezeu, fie de oameni, dar nu de sine.
În tandem cu artistul Mihai Zgondoiu, care a asigurat volumului un designşi o idee grafică la fel de percutante ca textele pe care le însoţesc, Dan Mircea Cipariu a dat în singurătatea vine pe facebook unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 şi nu numai.” Cosmin Perţa
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009, a fost reales pentru un al doilea mandat preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011 şi 2012 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011 şi 2012, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010 şi 2011. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de GravurăExperimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/.
EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 – www.atelier030202.blogspot.com – coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu.
Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”,“Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici.
Este publisherul www.agentiadearte.ro , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi preşedintele OPERA SCRISĂ. RO –societate de gestiune a drepturilor de autor.
Mihai Zgondoiu s-a născut la 5 februarie 1982 la Mediaş. Este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, licenţiat şi absolvent de masterat în grafică. În 2008 a fost curator şi organizator al Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală din Mogoşoaia – Bucureşti. Activează ca artist în următoarele domenii: desen, pictură, gravură / print, video, instalaţii, performance, artă urbană. Din 2008 este doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Începând cu anul 2009 coordonează proiectele vizuale la Atelier 030202 – spaţiu de artă contemporană. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Număr de vizualizări :1067


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro