“Aşternuturi de ploaie” de Amelia Stănescu

oct. 4th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Jurnalistul cultural Alina Costea, redactor la revista constănţeană Tomis şi colaborator al revistei Ex Ponto, a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro o recenzie la cea mai recentă carte semnată de Amelia Stănescu, intitulată “Aşternuturi de ploaie”, Editura Brumar. Redăm integral textul:

“Pentru cine mai citeşte poezie astăzi poate fi plictisitor, extrem de previzibil să parcurgă aceleaşi şi aceleaşi texte deflorate şi violentate ale coteriilor poeziceşti de la noi. Ceva în afara modei, a limbajului agresiv şi a unei imagistici la graniţa cu pornografia, ar face, cu siguranţă, diferenţa. În consecinţă ar putea să citească (ceea ce recomand şi încerc să determin prin aceste câteva rânduri) noul volum al Ameliei Stănescu, Aşternuturi de ploaie, apărut la eleganta editură timişoreană Brumar în condiţii grafice foarte bune. De menţionat postfaţa semnată Ioan Es. Pop, cu observaţii pertitente şi la obiect şi traducerea aparţinând lui Mădălin Roşioru, un traducător exersat, el însuşi scriitor, cu o ureche aparte pentru lirism şi ludic.

Textele adunate sub acest titlu- Aşternuturi de ploaie– destul de banal şi de…fluid, sunt neomogene. Probabil că s-au acumulat în timp (ultimul volum de poezie al Ameliei Stănescu apare în 2006, Mecanica firii), s-au sedimentat pe retina poetei până când au alcătuit un volum, asimetric, inegal, cu asperităţi şi aporii, dar un volum care se citeşte cu plăcere şi care transmite sensibil nişte gânduri de fată.

Aproape indiferentă la vreun trend (deşi încearcă uneori să şocheze, să instige, dar nu o prinde), autoarea afirmă clar şi repetitiv relaţia ei de iubire cu poezia. O iubire mai veche, resuscitată, o iubire de modă veche, fără swingeri sau alte derapaje inutile, o iubire la al cărui spectacol suntem invitaţi, voyeuristisc să asistăm. Astfel că, era firesc ca multe dintre textele volumului să se raporteze la una dintre marile teme dintotdeauna ale literaturii: scriitura, Dimineaţa scriu cărţi, Am nevoie de poezie, Pentru că am nevoie de cuvinte. În M-am reapucat de scris, confesiunea este directă, iar echivalenţa dintre scriitură şi sens, este strigată răspicat, ca într-un refren obsedant al sinelui: “pentru că  a venit primăvara şi am primit un A de tinichea/ pentru că joc într-o piesă pe care nu o înţeleg/ pentru că m-am îndepărat de mine şi nu mă mai regăsesc/ pentru că mă obsedează timpul care trece indecent/ pentru că nu te mai văd/ pentru că nu te mai aud/ pentru că nu mai eşti.” Iar în Tu, cel pentru care scriu ecuaţia cu substitute interşanjabile numite iubire scriitură devine evidentă. Un rol nodal în această  schemă a comunicării de sine îl deţine tu-ul care poate fi, logic, un el dorit, sedus, acapart, sau poate fi cititorul, indiferent de sex sau toate împreună. Dincolo de supoziţii, esenţială rămâne dorinţa auto-comunicării, conştiinţa că un celălalt este acolo şi percepe ceea ce scrii. Ca o paranteză, ipocrită mi se pare declaraţia multor autori cum că nu scriu pentru nimeni…

Şi pentru că literatura dintotdeauna se învârte în jurul câtorva teme majore, iubirea ca metaforă obsedantă nu putea să lipsească din discursul Ameliei Stănescu: Îmi aşez buzele pe gâtul tău, Despre iubire scriu, Fân, ace de brad, Pământ, insecte, larve, Toi e moi, Fericire eco. O mostră de ludic.. stănescian (cum altfel decât prin predestinare?!) în care eul exploziv se disipează în lume şi o recompune în acord cu propria sensibilitate exacerbată: “Eu am o lume a mea/ în care mă sinucid regulat/ am zile în calendar/cu nume de stupefinate/ am ţevi de eşapament sub pat/ şi plutesc/ (aşa am reuşi să te prind de fapt/ dar asta e cu totul altă poveste)/ gazul fâsăie permanent/ uneori mă sufoc dar/ mi-e bine/ pe pereţi am o listă cu drepturi care mi se cuvin/ printre ele e sculatul de dimineaţă/ visul cu ace lecţia de acupunctură de suportabilitate/ de rezistenţă/ la frig la întuneric la mâine la tine.” (Toi et moi)

O altă secţiune a volumului (mai redusă) cuprinde texte care înregistrează postmodern, însă într-o manieră prozaică puternic melancolizată, scene cotidiene. Aici Amelia Stănescu vrea să iasă din sine, să lepede haina feminităţii vulnerabile, să se scuture de aşternuturile de ploaie, să–şi tragă nişte jeanşi şi un tricou chic şi să iasă în lume. Iese cu bine şi din proba “neseriozităţii”, a ironiei, a străzii, după cum punctează şi maestrul Ioan Es. Pop în consideraţiile de la finalul volumului: “de multe ori, apetitul pentru faptul cotidian, pentru accesibilitate, ironie, autoironie şi chiar sarcasm o face pe autoare să execute fotografii la minut, foarte reuşite şi foarte expresive.” Din acest punct de vedere, cea mai reuşită bucată este şi cea care dă sfârşitul cărţii, Cu Iulia Pană, noaptea, sub ploaie, (text dedicat altei poete constănţene de calibru): “o las să creadă/ că am paşaport permanent/ la sala de fabricat dragostea/ (la mine în dormitor o mie de soldaţi parizieni/ au puştile articulate)/ ce am putea face să evadăm?! mă întreabă/ şi pentru o fracţiune de secundă/ mă imaginez căutând prin santoriniul ei/ scorbura în care cu grijă a ascuns/ un vres tridimensional cu ochelari de infraroşu/ o fuchsia şi-un brotăcel rătăcit/ cu care am reinventa lumea îndată/ sau am fugi fredonând…/ de nu ne-ar prinde urma/ tică al ei de acasă/ vreodată.”

Ca forme tarate ale discursului poetic de faţă, considerăm franţuzismele abundente (două texte se numesc Toi et moi, există inserţii de versuri în franceză şi nu percepem miza acestui melanj),  răposatul academism modern care amprentează textele de manierism (Schopenhaur, o veghe în lanul de secară, o mie de leghe sub mări), lexeme neinspirate, demonetizate prin abuz (colaj, alegorie, latente, orgasm moribund).

Dincolo de imperfecţiunile oricărui discurs, cea mai recentă carte a Ameliei Stănescu poate fi o variantă fericită pentru un răstimp de plăcere în compania învăluitoare a poeziei şi a câtorva gânduri serioase-neserioase de fată.”

Alina Costea

Număr de vizualizări :1125


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro