Dr. Ioan Marchiş conferenţiază despre “Semne şi simboluri geometrice în arta maramureşeană”

sept. 14th, 2012 | By | Category: Postcard

Luni, 17 septembrie 2012, ora 16.00, la Cărtureşti MNŢR (Muzeul Național al Țăranului Român, Bucureşti), în cadrul Zilelor Muzeului Țăranului, va avea loc conferinţa “Semne şi simboluri geometrice în arta maramureşeană”, susținută de dr. Ioan Marchiş.

Cercetarea de faţă încearcă o incursiune selectivă şi sumară în lumea câtorva semne şi simboluri arhaice din Maramureş şi Nordul Transilvaniei, mai ales cele legate de cultul soarelui, dar şi al Marii Zeiţe Mame şi cel creştin, urmărind aceste semne şi structuri plastice arhaice pe parcursul a câtorva mii de ani.

Această cercetare urmăreşte atât aspectele ştiinţifice ale semnelor şi arhetipurilor plastice studiate, în măsura în care ele pot fi comensurate ştiinţific, cât şi aspecte hermeneutice ale semnelor, lucrărilor ori artefactelor studiate.

Principalele semne şi simboluri arhaice studiate sunt : linia frântă (zigzagul) rombul, spirala, triunghiul, nodul maramureşan, simbolul solar, funia solară, arborele vieţii şi altele.

Toate acestea sunt urmărite în devenirea şi influenţele suferite în timp până în contemporaneitate.

Tipul de analiză pe care îl propune această cercetare prin inventarierea, studierea, performarea sau inventarea unei gramatici conceptuale sau de noi coduri de abordare semantică, duce la îmbogăţirea ariei de analiză a obiectelor artistice moştenite de cultură în istoria şi preistoria sa.

Număr de vizualizări :1508


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro