Triplă lansare de carte Ionuţ Caragea, la Constanţa

aug. 19th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 22 august 2012, de la ora 18.00, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din Constanţa, scriitorul Ionuţ Caragea lansează trei volume. Întors în România după 8 ani petrecuţi în Canada, Caragea va adduce în faţa cititorilor români volumul de aforisme „Dicţionarul suferinţei” (traducerea în franceză fiind premiată în 2012 la concursul internaţional „Naji Naaman”), volumul de versuri „Poezii de dragoste” şi romanul de ficţiune „Uezen” (traducerea în engleză fiind publicată în 2012 la editura americană Wildside Press).


Ionuţ Caragea s-a născut la 12 aprilie 1975, în Constanţa şi este poet, prozator de ficţiune, autor de aforisme, critic, editor şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru de onoare în Asociaţia Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi membru onorific al Fundaţiei „Maison Naaman pour la Culture”, Beirut, Liban.

Ionuţ Caragea a publicat 23 de volume în limbile română, franceză şi engleză la editurile Stef (Ro), Fides (Ro), Elmis (Ro), ASLRQ (Canada) şi Wildside Press (U.S.A.). În proza de ficţiune şi în operele traduse foloseşte pseudonimul Snowdon King.

Număr de vizualizări :879


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro