spot_img

Spectacolul „Contraste” la FringeNYC, expoziţii de Dumitru Gorzo şi Matei Bejenaru în New Jersey şi Massachusetts

În luna august, Institutul Cultural Român din New York susţine trei proiecte care readuc arta vizuală şi teatrul contemporan în atenţia publicului american. România a fost prezentă la festivalul FringeNYC cu spectacolul CONTRASTE, creat de actorii Dana Cavaleru şi Richard Bovnoczki. În acelaşi timp a avut loc deschiderea primei expoziţii muzeale Dumitru Gorzo în Statele Unite: HEADS la New Jersey Museum of Contemporary Art (NJMoCA), care va continua până la mijlocul lunii octombrie. La sfârşitul lunii august începe expoziţia Art Into Life, Life Into Art creată de Matei Bejenaru pentru prestigiosul DownStreet Art Festival, în oraşul North Adams din Massachusetts. Expoziţia vine ca urmare a rezidenţei de o lună a artistului român în oraşul american şi va putea fi vizitată până în data de 23 septembrie.

Pentru al doilea an consecutiv, România a fost reprezentată la cel mai important festival alternativ de arte performative din America de Nord, New York International Fringe Festival (FringeNYC), în care sunt prezentate, timp de 16 zile, peste 200 de spectacole în mai mult de 20 de locaţii din Manhattan. Spectacolul Contraste, creat de actorii Dana Cavaleru şi Richard Bovnoczki, o explozie de energie şi umor care revelă contrastele arhiprezente între bărbaţi şi femei prin intermediul gesturilor, cuvintelor, sunetelor sau mişcărilor de step, a fost selectat anul acesta în cea de-a 16-a ediţie a festivalului şi a avut premiera americană la binecunoscutul teatru experimental HERE Arts Center, cu susţinerea ICR New York. Cele şase reprezentaţii au avut loc între 15 şi 23 august, fiind extrem de bine primite de public şi de presă. Allison Joyce de la cotidianul The Wall Street Journal consideră că spectacolul este “o piesă de teatru-mişcare plină de farmec [..] Fără decor şi doar cu minimul de recuzită (scaune şi umbrele), Contraste a evitat drama din spatele scenei şi a oferit-o cu uşurinţă pe scenă.” Criticul Martin Denton de la Indie Theatre Now remarcă faptul că spectacolul se situează între primele 16 cronici favorabile realizate de siteul NYTheatre.com, cea mai importantă resursă a iubitorilor de Off-Off-Broadway. Pe acest site, Pamela Butler notează în cronica ei din 16 august: “Este o modalitate perfectă de a-ţi petrece o oră departe de caniculă, de stradă şi de veştile rele de pretutindeni. Luaţi-vă timp să mergeţi să vedeţi acest duo inedit şi inspirat, dintr-o ţară îndepărtată, care propun ceva diferit şi o fac extrem de bine.” Rebecca Bernard adaugă în cronica ei din data de 25 august, publicată pe site-ul The Happiest Medium: “Talentaţii performeri trec de la o scenă la alta folosind foarte puţin dialog, creând imagini superbe şi scene pline de umor. Scene mai mult sau mai puţin familiare sunt prezentate în stilul de teatru pe care cei doi l-au dezvoltat: o combinaţie revigorantă de pantomimă, dans şi teatru.”
În data de 19 august a avut loc deschiderea oficială a primei expoziţii personale muzeale în Statele Unite a artistului Dumitru Gorzo, prezentată de  New Jersey Museum of Contemporary Art (NJMoCA), cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al ICR New York. Intitulată HEADS (Capete), expoziţia transformă centrul oraşului istoric Red Bank din statul New Jersey într-o galerie de portrete în aer liber. Iubitorii de artă au ocazia să vadă, în exclusivitate, peste 50 de noi lucrări de mari dimensiuni ale artistului român în care foloseşte portretistica ca pe o observaţie nuanţată a spiritului uman, având ca subiect capete expresive, alegorice, stranii sau futuriste. Lucrările invită astfel locuitorii oraşului şi vizitatorii să interacţioneze cu ce văd, aceştia având la dispoziţie şi o hartă cu toate amplasamentele portretelor. „Oamenii lui Gorzo arată ca nişte creaturi fantastice, recognoscibile, dar în acelaşi timp produse ale bogatei imaginaţii ale artistului, care au “invadat” spaţiul public pentru a genera o conversaţie despre menirea artei (şi nu doar a artei publice) în vieţile noastre”, remarcă curatorul expoziţiei, Marek Bartelik, pe siteul Manhattan Chronicles. Bartelik este curator independent, istoric de artă şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă. Opera lui Dumitru Gorzo sfidează categorizarea, artistul combinând tehnici de street art, performance art, pictură şi sculptură. În articolul din 22 august publicat de Peggy McGlone în New Jersey Real-Time News, intitulat Latest Red Bank public art exhibition is sure to turn heads (Cea mai recentă expoziţie de artă publică din Red Bank va întoarce cu siguranţă capete), expoziţia are parte de o recenzie extrem de pozitivă: “Capetele sunt captivante – iar culorile vibrante şi formele surprinzătoare sunt greu de ratat pe străzile din Red Bank”. Expoziţia continuă până în data de 14 octombrie.
Finalul lunii august va aduce o altă expoziţie personală a unui artist român, de data aceasta în oraşul North Adams, Massachusetts. Cunoscut pentru practicile sale artistice de implicare şi critică socială, precum şi pentru rolul fundamental în iniţierea şi dezvoltarea primului amplu eveniment de artă contemporană din România (lansarea în 1997 a Bienalei Periferic din Iaşi) şi lansarea Fundaţiei Vector, artistul Matei Benejaru a fost invitat să ia parte la ediţia 2012 a Festivalului DownStreet Art Festival din North Adams, Massachusetts, cu susţinerea ICR New York. În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video şi performance-uri, artistul analizează felul în care modurile de producţie economică, cunoaşterea tehnologică, mentalităţile şi stilurile de viaţă ale oamenilor s-au schimbat în ţările post-comuniste în ultimele doua decenii. Expoziţia artistului român din North Adams este curatoriată de Izabel Galliera şi s-a dezvoltat în mare parte în urma unei rezidenţe artistice care a permis artistului construirea unui proiect inspirat de acest spaţiu şi în colaborare şi cu participarea localnicilor. Rezultatele acestei rezidenţe vor constitui materialul expoziţiei Art Into Life: Life into Art. Expoziţia este însoţită de o serie de evenimente speciale. Pe 30 august va avea loc deschiderea oficială, cu ocazia căreia Matei Bejenaru va intra în dialog cu publicul. În data de 15 septembrie, Dr. Cristina Albu, profesor asistent la catedra de Istoria Artei de la Universitatea Missouri-Kansas va susţine prezentarea Site as Muse; Why Location Matters in a Global Art World (Situl ca muză: Importanţa locului într-o lume artistică globalizată). O săptămână mai târziu, pe 21 septembrie, curatoarea expoziţiei Izabel Galliera, doctorandă în Istoria Artei la Universitatea din Pittsburg, va susţine prezentarea intitulată Building Public Spheres: Contemporary Art in post-1989 Europe (Construcţia spaţiilor publice: Arta contemporană în Europa de după 1989). Expoziţia este deschisă până în data de 23 septembrie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508