ONB prezintă „Promenada Operei”, cea de-a VI-a ediţie

aug. 31st, 2012 | By | Category: Proiecte

Sâmbătă,  1 septembrie  2012, de la ora 21.00, Opera Naţională Bucureşti invită publicul la cea de-a VI-a ediţie a „Promenadei Operei”, concert extraordinar în aer liber, devenit o tradiţie a instituţiei. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada ONB (spre bulevardul M. Kogălniceanu), iar intrarea va fi liberă. Publicul se va putea bucura de fragmente celebre din opere, interpretate de orchestra, corul şi soliştii ONB, care vor evolua sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. În acest an spectacolul este realizat cu sprijinul deosebit al Primăriei Sectorului 5 a Municipiului Bucureşti.

Pentru prima oară în istoria evenimentului, Promenada va fi prezentată de doi artişti ai teatrului: tenorul Vlad Miriţă, care a reprezentat în anul 2008 România la Eurovision împreună cu Nicoleta Matei (Nico) şi prim-balerina Monica Petrică:

Sunt foarte mândră ca am fost aleasă pentru acest eveniment, este pentru prima oară cand fac trecerea de la <prezentarea coregrafică> la <prezentarea vorbită> şi sper că o voi realiza cu acelaşi profesionalism”, a declarat balerina Monica Petrică, iar tenorul Vlad Mirită trece, în acest an, din postura de solist vocal la cea de prezentator:

“Promenada Operei este un eveniment pe care l-am apreciat încă de la început. Am fost parte a acestui proiect de trei ori, în calitate de solist şi, acum, din nou puţin atipic, îl voi prezenta alături de superba mea colega, Monica Petrică”.

Ediţia din acest an înseamnă şi o serie de surprize pentru publicul larg:

–          două ecrane de proiecţie vor fi amplasate în faţa Operei începând din 29 august, pentru a propune trecătorilor filme de prezentare a Promenadei şi a proiectului studiOpera care vor rula în fiecare seară până la eveniment;

–          două zone de fotografiere pentru publicul larg, ca o invitaţie la joacă în lumea operei, imagini ce vor fi afişate pe contul de Facebook al ONB  după eveniment, pentru a putea fi descărcate de spectatori (http://www.facebook.com/opera.bucharest?ref=ts);

–          chestionare care urmăresc opinia publicului faţă de activităţile curente ale Operei, completarea acestora fiind răsplătită la final de organizatori prin mici cadouri-supriză oferite de sponsorii JTI şi asociaţia Friends of Opera;

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul unei echipe de peste 20 de voluntari. Ediţia din acest an a Promenadei Operei se desfăşoară sub semnul proiectului european studiOpera, realizat de Opera Naţională Bucureşti prin Studioul Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess”, în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala şi SVASTA ICG România şi desfăşurat pe durata a trei ani de zile (noiembrie 2009 – noiembrie 2012). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!“. Dintre artiştii care vă vor cânta şi încânta la Promenadă, baritonii Ionuţ Pascu şi Iordache Basalic şi soprana Adriana Dumitriu   s-au perfecţionat în proiectul studiOpera.

Număr de vizualizări :940


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro