La Editura Curtea Veche Publishing, în colecţia “Femei celebre”, a apărut volumul “Dora Maar. Prizoniera privirii. Viaţă, vocaţie, viziune” de Alicia Dujovne Ortiz, în traducerea lui Nicolae Cristian. Alicia Dujovne Ortiz a primit, pentru întreaga carieră, Premiul Fundaţiei Konex, cea mai prestigioasă distincţie culturală din Argentina.
Întâlnirea cu Pablo Picasso, la cafeneaua Les Deux Magots, moment în care Dora Maar îi înmânează faimosului pictor mănuşile ei însângerate, după ce îşi tăiase degetele cu un cuţit, îi va schimba viaţa fotografei de origine argentiniană. Faimoasa relaţie dintre Dora şi Picasso e descrisă de Alicia Dujovne Ortiz drept o combinaţie de masochism, suferinţă şi vanitate, desfăşurându-se în centrul vieţii mondene a grupului suprarealist parizian, pentru care „morala” e cuvântul cel mai detestat.
Iată o biografie a Dorei Maar care se citeşte cu multă pasiune. Alicia Dujovne Ortiz are un mare talent pentru biografiile de grup. Vom descoperi, astfel, în cartea ei toată spuma lumii literare şi artistice dintre cele două războaie mondiale.
Josyane Savigneau, Le Monde
E, cu siguranţă, nevoie să fii argentinian şi romancier – altfel spus, să vii dintr un mediu cultural bogat şi să stăpâneşti o scriitură subtilă – pentru a povesti, din interior, viaţa misterioasei femei care a fost Théodora Markovitch, alias Dora Maar. Fără a aluneca spre genul aşa-ziselor biografii în stil american, Alicia Dujovne Ortiz pătrunde, cu delicateţe, în intimitatea acestei femei stranii, intrată în istorie mulţumită – sau mai degrabă din cauza, ar spune Dujovne Ortiz – lui Picasso, căruia i-a fost, timp de câţiva ani, amantă şi model.
Michele Gas, Télérama
De la Cocteau la Lacan – aceasta e epoca pe care o înfăţişează Alicia Dujovne Ortiz. Pe parcursul unei investigaţii psihologice pasionante, prin paginile cărţii defilează o pleiadă de artişti ai avangardei franceze şi de figuri celebre. Cu lirism, dar şi cu precizie jurnalistică, Dujovne Ortiz desenează tabloul unei femei misterioase, căreia critica din zilele noastre îi atribuie, în sfârşit, rolul care i se cuvine.
Radio France
Alicia Dujovne Ortiz s-a născut în Buenos Aires, Argentina. Aşa cum sugerează prenumele, originea ei etnică e dublă: tatăl era fiul unui imigrant evreu venit în Argentina, iar mama era o scriitoare şi feministă militantă provenind dintr-o familie argentiniană înstărită. A studiat, timp de trei ani, filozofia şi literatura la Universitatea din Buenos Aires şi a început să scrie şi să publice poezie în limba spaniolă. Până în 1977 Dujovne Ortiz publicase deja trei volume de poezie şi un roman, El buzón de la esquina. Începe să colaboreze cu ziarul progresist La Opinión, care e cenzurat şi, în cele din urmă, închis de junta argentiniană.
În 1978, împinsă de dictatura militară instaurată la Buenos Aires, îşi părăseşte, împreună cu fetiţa ei de 13 ani, ţara natală şi se stabileşte la Paris. Continuă să colaboreze cu publi¬caţii prestigioase, precum La Nación (Argentina), Excelsior (Mexic), La Vanguardia (Spania), şi cu ziarul Le monde(Franţa). Experienţa exilului şi a dezrădăcinării e descrisă în cel de al doilea roman al ei, El agujero en la tierra. În 1986 primeşte Premiul Guggenheim, iar în anii ’80 este consilier literar al prestigioasei edituri Gallimard.
După o lungă perioadă de exil, Dujovne Ortiz se întoarce la Buenos Aires, dar continuă să penduleze între Franţa şi Argentina. A scris biografii ale unor personalităţi controversate, printre care se numără poeta argentiniană Maria Elena Walsh (1982), fotbalistul argen¬tinian Diego Armando Maradona (1994) şi María Eva Perón (1996), cea de-a doua soţie a preşedintelui argentinian Juan Perón. Biografia Evitei Peron se bucură de un succes răsunător, atât în Argentina şi în Franţa, cât şi în numeroasele ţări unde apar traduceri. Aceste biografii au fost apreciate de critică pentru combinarea preciziei jurnalistice cu subiectivismul literaturii, pentru acurateţea documentării şi pentru stilul narativ, informal, care le transformă în lecturi captivante. În următorul roman, El árbol de la gitana (1997), scriitoarea îşi explorează originea etnică, viaţa ei de outsider, în anii ’70, şi exilul în Europa. În 1998 publică Mireya, un roman despre o prostituată franceză, model pentru Toulouse Lautrec, care va emigra în Argentina.
În 2002 se întoarce la Paris, iar în 2004 publică „Dora Maar: Prisonnière du regard”, o biografie pătrunzătoare a faimoasei fotografe de origine argentiniană care a fost, timp de şapte ani, amanta lui Picasso.
