„Nora NU sunt eu”

aug. 9th, 2012 | By | Category: Studioul de carte

Scriitoarea Georgiana Sârbu a publicat, anul acesta, la Casa de Pariuri Literare, volumul „Despărţiri”. Andra Rotaru a dialogat, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, cu autoarea, despre acest roman şi despre personajul principal, femeia la 30 ani, aşa cum se vede pe sine şi aşa cum o percep ceilalţi.


„De fiecare dată când am insomnii mă apuc să scriu un roman”

Imi amintesc perfect când am scris fraza asta. Aveam un teanc de fişe pentru ceva, nu ştiam prea bine ce, deşi, recunosc, visam să fiu în stare să scriu un roman. Şi, undeva după miezul nopţii, am sărit din pat şi am scris asta pe întuneric, la birou. Chiar a fost primul rând din roman. Aşa a început totul. Mult mai târziu am ajuns la Proastă te-a mai făcut mă-ta

Unul dintre personajele romanului poartă numele unui editor român controversat. O simplă coincidenţă?

E doar o simplă coincidenţă. Uite, deşi Ţone e giurgiuvean ca şi mine, nu mi-a trecut prin cap vreo asociere între fostul meu elev şi editorul de la Vinea.

Un avantaj al meseriei de profesor este bucuria recuperării „vârstelor pierdute”. De ce alte astfel de „avantaje” se bucură personajul volumului „Despărţiri”?

Nu  ştiu dacă sunt foarte clare în roman avantajele de care se bucură personajul. Pentru că nu am mizat pe relaţia ei cu şcoala, cât pe dorinţa asta a mariajului, a găsirii unui bărbat de care să-şi brodeze din nou dependenţe. Cred că avantajul cel mai mare de a fi profesor e vacanţa aia mare de vară (invidiată de toţi), pe care ea o foloseşte nu numai ca să se vindece de suferinţa pierderii fratelui sau de eşecul amoros precedent, cât să experimenteze nişte „abateri” de la traseul rutinat de profă.

Care sunt caracteristicile crizei femeii de 30 de ani? Cum trece personajul romanului peste aceasta? Ce bifează din multele „simptome” ale celor de 30?

Ştii ce e ciudat? Când am început să scriu la roman nu aveam mai mult de 24 de ani. Deci nu vorbeam din experienţă despre criza de 30 de ani a femeii. Dar mi-am imaginat că orice femeie are un target pentru vârsta asta, care vine cu nişte nelinişti generate tocmai de clişee pe care societatea le consideră adevărate neîmpliniri. Stabilitate financiară, măritiş, copil. Trebuie să le bifezi înainte de 30 de ani. Astea gravitau în jurul personajului meu. De fapt, multe se leagă de mariaj în societatea noastră. Şi cine are măcar un contact superficial cu societatea rurală ştie ce zic. În perioada facultăţii, de câte ori îmi vizitam părinţii la ţară, o vecină mă aborda cu aceeaşi placă: Până la 25 de ani te măriţi singură. Până la 30 te mărită babele. După aia te mai mărită dracu’.

Descinderile personajelor în cimitir duc la activarea dorinţei de a reveni în acel loc.

Trebuie să mărturisesc ceva despre plimbările prin cimitir. Erau ca o atracţie de nesurmontat. Am împrumutat personajului o parte din escalele pe care le făceam în drumul către casă. Locuiam în perioada aceea pe Soseaua Giurgiului şi Bellu era practic în drumul meu. La început a fost doar curiozitatea. Să văd şi eu unde e înmormântat Eminescu, să trec pe Aleea Artiştilor, să descopăr celebrităţi. Dar locul acela e mai mult decât atât. E adevărată istorie. Şi de fiecare dată te surprinde cu ceva nou, de la mici capodopere arhitecturale, atât cât o permite spaţiul, la un rând scris pe o piatra funerară, rând care nu-ţi dă pace o zi întreagă. Sau oase. Rămăşiţe umane. Cred că e bine să-ţi aduci aminte din când în când de unde vii şi unde te duci. Prea mulţi dintre noi trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla.

„Despărţiri” este şi un roman al detaliului, al descrierilor amănunţite.

Un roman fără detaliu, fără descrieri amănunţite nu poate convinge. Trebuie să ai lumea, cadrul, apoi aduci personajele, întâmplările. E prima piesă din puzzle. E ceea ce susţine autenticitatea unui text. Detaliul poate vorbi în locul tuturor personajelor.

„Despărţiri” s-a născut „din eşecuri şi suferinţe” ai spus într-un alt interviu. Poate scrisul să atenueze anumite traume, funcţionează ca o spovedire, ca o lepădare de cele mai acute dureri? Cum alternează un prozator propria biografie cu cea a personajelor pe care le creează? Care sunt capcanele sau pericolele pe care le nasc identificările cu persoane reale?

Ei, am exagerat un pic. „Despărţiri” are la origine câteva elemente autobiografice, dar n-am intenţionat să fie şi unul confesiv. Nora NU sunt eu. Cititorii ar face o gravă eroare. Chiar şi elevii mei de-a VI-a ştiu că nu trebuie să identifice naratorul cu autorul. Dar e drept că fratele personajului feminin, Cristi, a existat în realitate. Era logodnicul surorii mele şi ei trebuie să-i multumesc că m-a lăsat să scormonesc în viaţa lor. Moartea subită a lui Cristi a fost prima traumă reală pe care am suferit-o. Primul contact atât de viu cu moartea. Am vorbit cu el cu doar câteva ore înainte de a muri. Dar scrisul nu poate funcţiona ca o terapie sau ca o lepădare, cum spui tu, de cele mai acute dureri. Ba chiar cred că le accentuează pentru că scrisul te face să le retrăieşti, la fel de pregnant. Dar, încă o dată, câteva elemente autobiografice nu fac dintr-un roman o confesiune. Da, am bătut-o pe fetiţa vecinilor şi în aceeaşi zi mi-am rupt indexul, da, îmi mărturisesc aversiunea faţă de matematică, dar cam atât. De exemplu, capitolul cu manăstirea l-am scris după ce un prieten din Giurgiu mi-a povestit că un fost vameş şi-a transformat casa în lăcaş de cult. Iar scenele de la subsolul spitalului, cu cei doi care profită de nişte cadavre, mi-au fost sugerate de un student la Medicină care ne povestea că la subsolul facultăţii se adunase o grămadă de cadavre din care ei îşi alegeau „modelele” pentru disecţii. Iar la finalul operaţiunii se debarasau de ele făcând un balans care îi scutea să se apropie prea mult de trupurile degradate.

Mai crezi în critica literară de la noi din ţară? Care crezi că sunt minusurile şi plusurile acesteia?

O întrebare capcană. Scriitorii au nevoie de critici. Ei pot confirma valoarea unei scrieri sau o pot anula din două vorbe. Dar să nu uităm că şi ei au făcut greşeli, s-au înşelat. Nu mai e cazul să vorbesc de bietul Blecher. Grav e când se comit compromisuri. Scriu despre X pentru că e prietenul şefului meu şi am de câştigat din asta. Dar mai sunt câţiva critici literari, intraţi de ceva vreme în branşă, care şi-au văzut de treaba lor, departe de interese meschine.

Predai la Colegiul „Tudor Vianu”, unde ţii şi un cerc de lectură, „Joc de cărţi”. Care sunt recompensele care vin din astfel de activităţi? Ai descoperit elevi cu potenţial literar?

Da, predau de vreo câţiva ani la Colegiul de Informatică „Tudor Vianu” şi deşi sunt numai cu clase de real cercul de lectură are un succes nemaipomenit. Recunosc, nu mă aşteptam. Ei citesc foarte mult şi ce mă face fericită e că elevii îi gustă cu aceeaşi plăcere pe clasici şi pe contemporani. Totul în egală măsură. Se bucură să afle noutăţi şi, evident, la vârsta lor sunt tentaţi mai mult de poezie. Sunt interesaţi de toate formulele în poezie, au fost fascinaţi de Dan Sociu şi de Angela Marinescu în egală măsură, le-a placut şi Teodor Dună, Iulia Militaru, Cristina Ispas. La proză cel mai mare succes l-am avut cu Radu Aldulescu şi cu Mihnea Blidariu. Copiii aceştia au atâtea performanţe, de felul câştigării unor olimpiade internaţionale sau admiterii la Cambridge tocmai pentru că vor să afle lucruri noi, există o aviditate pentru experienţe pe care n-am mai găsit-o în celelalte şcoli în care am mai predat. Şi da, chiar am o elevă care a debutat cu o proză fantastică într-o revistă cu profil literar. E vorba de Andreea Dumitraşcu. Dar nu e singura care scrie şi unii chiar scot nişte fraze fenomenale, dar nu sunt interesaţi să facă din scris o meserie. Ei sunt foarte cerebrali. Şi-au trasat din timp drumul de urmat şi drumul ăsta, din nefericire pentru noi, nu are legătură cu România.

După o monografie a periferiei, un studiu de critică literară, istorie si sociologie… si un roman, ce va urma?

Nu ştiu ce va urma. Nu mi-am făcut din scris o meserie. Dacă o să fiu inspirată…

Număr de vizualizări :1476


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro