“Trupul din cuvânt”, o expoziţie Laurenţiu Midvichi

aug. 6th, 2012 | By | Category: Eveniment

„Galeria Regală” a Cazinoului din Sinaia găzduieşte, până joi, 13 septembrie 2012, expoziţia “Trupul din cuvânt”, semnată de artistul Laurenţiu Midvichi. Curator: criticul de artă Marius Tiţa. Expoziţia cuprinde aproximativ 40 de lucrări, pictură în ulei pe pânză. Pe lista artiştilor care au expus, de-a lungul timpului, la Casino Sinaia se află nume importante ale picturii, precum Emil Ciocoiu sau Mihail Gavril.


La numai 33 de ani, Laurenţiu Midvichi a înscris în CV nu mai puţin de 9 expoziţii personale de pictură şi grafică, în ţară şi străinătate, şi participarea la peste 20 de expoziţii de grup. Lucrările sale se află în colecţii publice şi particulare din România, Germania, Statele Unite ale Americii, Franţa, Spania, Norvegia, Bulgaria,  Grecia, Portugalia, Peru, Italia şi Australia.

„O nouă expoziţie personală, un nou spaţiu de expunere, o selecţie însumînd aproximativ  40 de picturi în ulei pe pînză ce au ca numitor comun corpul uman. Dacă în seriile mele anterioare chipul şi trupul apăreau alături de elemente-simbol, peştele şi nudul, labirintul şi figurile bizantine, lucrările recente sînt o revenire la un anume tip de studiu în care sînt interesat mai ales de nud, de compoziţia simplificată, unde trupul alungit, deformat, imaginat, dublat gravitează într-un spaţiu atemporal”, a mărturisit autorul.

„Filosofia trupului omenesc, în perspectiva propriilor viziuni şi concepții, este elementul central al expoziției pe care Laurențiu Midvichi o propune în această vară la Galeria Regală a Cazinoului din Sinaia. Este cea mai potrivită ocazie de a regăsi arta lui Laurențiu Midvichi, de a ne reaminti preocupările sale conceptuale, marile tematici abordate în scurta, dar intensa, sa carieră şi, mai ales, să descoperim anvergura şi profunzimea actualelor sale realizări.

Obişnuit al spațiilor ample care îi pun în valoare compozițiile laborioase, pictorul practică un joc subtil al luminii şi clar-obscurului, cu detalii perfect susținute în decoruri care trăiesc şi creează atmosfera. Din lumea trupului şi a gîndului, Laurențiu Midvichi construieşte simboluri şi comparații, cu chipuri şi labirinturi, cu jocuri de perspective şi dialoguri cromatice. Este libertatea pe care şi-o permite un stăpîn al artei, un meşter al exprimării plastic, un pictor adevărat”.(Marius Tița, critic de artă, curatorul expoziţiei)

Program de vizitare: miercuri-duminică, 09:00 – 17:00

Eveniment realizat cu sprijinul: Primăriei oraşului Sinaia & Casino Sinaia

Număr de vizualizări :884


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro