“Lumea homerică” de Aram Frenkian

aug. 24th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Herald, a apărut volumul “Lumea homerică – Eseu de protofilosofie greacă” de Aram Frenkian, în traducerea lui Nicolae Baltă, cu o introducere de G. Vlăduţescu. Cartea a apărut în colecţia Cogito şi este un proiect realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.


„În Lumea homerică Aram M. Frenkian nu are în vedere poemele homerice ca o preistorie, ci preferă să vorbească de „protofilosofie”. Aceasta indică şi anterioritatea temporală (proton – ceea ce este mai înainte, în timp) dar şi pe aceea de întemeiere (prothesis, ca proiect, protasis, ca premisă majoră în silogism). Ca „protofilosofie” aşadar, „lumea homerică” nu este doar ceea ce precede dar şi ceea ce întemeiază, fiind astfel, în dispunere verticală, ca substrat care, asemenea subconştientului colectiv de care avea să vorbească Blaga, personează continuu. Nu însă ca sistem de reprezentări, cel puţin nu în sens evenimenţial. Astfel, lumea (naturală) cu cerul, pământul, aerul, cu plantele şi animalele sale, dar şi aceea a omului (corpul, sufletul, tehnicile), ca reprezentare, sunt ale unui timp anume, faţă cu reconstrucţiile ulterioare putând să aducă mai curând cu elemente de imagerie decât cu explicaţii posibile ca adevăr. Într-o istorie (ca hermeneutica evenimenţială) „faptele” lumii homerice, petrecute deja, aparţin trecutului ca o abstracţie, de îndată ce ele nu mai sunt, nici ca atare, nici ca adevăr. Evenimenţialist nu ne putem închipui cum oamenii „lumii homerice” chiar vor fi fost, trăind pe un pământ înconjurat de ape, sub un cer când din bronz, când din fier, având despre lucruri şi despre ei înşişi cunoştinţe nici măcar verosimile. Totuşi, generic, oamenii aceia vor fi existat şi vor fi trăit ca oameni, dincolo adică de un timp sau altul, potrivit firii. Reprezentările nu sunt numai reconstrucţii (ca explicaţii) ale realului ci şi mijloace de luare în stăpânire a acestuia ca şi de adaptare la mecanica lui. De aceea, ele în mare măsură sunt posibile ca adevăr din perspectiva unei istorii antropologice, decât din aceea a uneia „verist-scientiste”.

S-a explicat „minunea greacă”, adică filosofia în felurite chipuri, unele mai apropiate de adevăr, altele mai îndepărtate. Frenkian alegea limba ca paradigmă, poate că nu singura, dar, oricum, cea mai tare, fiind cea mai apropiată de mentalitate. „Evoluţia limbii şi evoluţia gândirii”, în pereche, sunt astfel de nedesfăcut. Reconstituirea „lumii homerice” aşa cum o făcea Frenkian, o probează îndeajuns.

Apărută în 1934, Le monde homerique din cine ştie ce motive n-a avut, la noi, „soarta” pe care ar fi meritat-o. Rară şi în reţeaua publică (biblioteci) de ea vor fi luat cunostinţă puţini. Adusă acum „acasă”, prin traducere, poate să devină o carte pentru toţi. Merită!”  Gheorghe Vlăduţescu

După încheierea studiilor universitare (Cernăuţi), Aram Frenkian studiază filosofia şi limbile clasice în Franţa (Sorbona şi l’ Ecole des Hautes Etudes). Doctor în filosofie cu teza „Cosmologia lui Heraclit din Efes” (1931). Din 1945 este profesor de elină la Universitatea din Bucureşti. Membru al Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice, secţia de studii orientale; vicepreşedinte al Societăţii de studii clasice; din 1964 este şeful secţiei de istorie la Institutul de logică din Bucureşti.

Opera (selectiv):

Etudes de philosophie presocratique I. Heraclite d΄Ephese (1933);

Le monde homerique. Essai de protophilosophie greque (1934);

Etudes de philosophie presocratique II. Empedocle d΄Agrigente – Parmenide d΄Elee (1938),

Le realisme grec (1939).

Le postulat chez Euclide et chez les modernes (1940).

Despre bătrîneţe (1956);

Înţelesul suferinţei umane la Eschil, Sofocle şi Euripide (postum, 1969).

La aceasta se adaugă studii de specialitate şi traduceri din Sextus Empiricus.

„Aram Frenkian a fost, poate, cel mai de seamă clasicist din spaţiul nostru de cultură, cuprinzând cam tot ce se putea cuprinde, de la Homer la Plotin. Avea însă o predilecţie aparte pentru timpul „auroral” şi pentru acela „crepuscular”, zicând, de altfel, că filosofiile post-aristotelice l-au atras în chip deosebit. Totuşi nu numai, dar aceia care l-au cunoscut ştiu câtă sfiiciune punea în mărturisirea impresionantei sale cunoaşteri a culturii vechilor greci şi nu numai. Mulţimea cunoştinţelor, acea polymatheia care îl irită, la vremea sa pe Heraclit, era însoţită, sever supravegheată mai curând, de înţelegere. Poate, scrierile sale se supun, fiecare, unei idei”. Gheorghe Vlăduţescu

Număr de vizualizări :885


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro