George Arion se întâlneşte cu cititorii “în port”

iul. 1st, 2012 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 4 iulie 2012, de la ora 19.00, la restaurantul The Harbour (Piaţa Amzei, Bucureşti), va avea loc o întâlnire a scriitorului George Arion cu cititorii. Aceştia îi vor putea răsfoi volumele din seria „Andrei Mladin”, le vor putea cumpăra şi, mai ales, vor putea discuta cu autorul şi îi vor putea cere un autograf.


George Arion (n. 5 aprilie 1946, Tecuci) este un autor de romane mystery & thriller român, poet, prozator, eseist, libretist și publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În prezent este directorul Publicațiilor Flacăra din România. Președinte al Fundației „Premiile Flacăra”, președinte al Romanian Crime Writers Club. A fost caracterizat în momentul publicării primului său roman polițist, Atac în bibliotecă, drept „un Raymond Chandler român” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, el însuși autor de paraliteratură. Ziaristul și caricaturistul Octavian Andronic l-a numit „un San Antonio dâmbovițean”.

Număr de vizualizări :976


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro