Conferinţa Naţională Gheorghe Crăciun, ediţia a II-a, Braşov

iul. 11th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Litere şi Primăria Municipiului Braşov organizează joi, 12 iulie 2012, Conferinţa Naţională Gheorghe Crăciun, ediţia a II-a.

Gheorghe Crăciun s-a născut la 8 mai 1950, în comuna Tohanu Vechi, judeţul Braşov. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1973). În 2000 şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti cu lucrarea „Dimensiuni tranzitive în poezia modernă”.

În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970 şi 1973 a fost redactor şi colaborator al revistei-afiş „Noii”, alături de Ioan Flora, Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova, Ioan Lăcusta, Gheorghe Ene, Constantin Stan şi Sorin Preda.

A debutat în 1982 cu volumul de proză „Acte originale / Copii legalizate”. A publicat numeroase cărţi – romane, publicistică, eseuri şi volume de teorie literară, printre care „Compunere cu paralele inegale”, „Frumoasa fără corp”, „Cu garda deschisă”, „Introducere în teoria literaturii”, „În căutarea referinţei”, „Reducerea la scară”, „Aisbergul poeziei moderne”, „Mecanica fluidului”. A alcătuit şi îngrijit antologiile „Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice” şi „Generaţia ’80 în proză scurtă”, în colaborare cu Viorel Marineasa. În colaborare a semnat volumele „Experimentul literar românesc postbelic”, apărut şi în limba engleză, şi „Images & Texts / Images et textes”. Este prezent în antologia „The Phantom Church and Other Stories from Romania” (University of Pittsburgh Press, USA). În 2001 a publicat în Franţa romanul „Composition aux paralleles inegales / Compunere cu paralele inegale”, distins cu premiul Jean Francois Caille al Societăţii Traducătorilor Francezi pentru cea mai bună traducere din 2001 şi nominalizat la Premiul Uniunii Latine în acelaşi an.

A obţinut şi mai multe premii literare româneşti, printre care premiul de debut al Uniunii Scriitorilor în 1983, premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova în 1994, premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO în 1997 şi 2002. A fost membru fondator al ASPRO, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei de Literatură Comparată din România şi al Academiei Româno-Americane.


Număr de vizualizări :794


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro