La Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, a apărut volumul „Komayo. Povestea unei gheişe” de Nagai Kafū, în traducerea Ancăi Focşeneanu.
Komayo, o fostă gheişă care a abandonat lumea cartierelor de plăceri când s-a măritat, revine la Tōkyō după moartea prematură a soţului. Nu vrea să-şi petreacă restul zilelor într-un cătun uitat de lume şi friguros, printre străini, săracă şi anonimă; visează la o viaţă plină de lux, aproape de lumea strălucitoare a scenei, ca să poată practica artele tradiţionale, iar singura soluţie este să se reîntoarcă în lumea gheişelor. Odată cu vechea ei meserie, îl regăseşte după pe Yoshioka, un client din prima tinereţe. Încântat de reluarea acestei legături, Yoshioka îi propune să-i devină patron şi protector. Komayo ezită între siguranţa oferită de un asemenea contract şi dorinţa de a fi independentă, mai ales că o întâlnire întâmplătoare cu actor tânăr şi talentat o face să înţeleagă ce înseamnă pasiunea adevărată. Ştie însă că sentimentele îi pot pune în pericol planurile de viitor şi legătura cu Yoshioka, aşa că acceptă şi favorurile unui al treilea bărbat. Oricât de abilă ar fi, Komayo nu poate câştiga, pentru că se joacă cu focul: rolul unei gheişe este să dea curs, cu graţie, solicitărilor, nu să se pună pe sine pe primul loc şi să jongleze cu sentimentele celor care o doresc. O ştie şi ea, de altfel: singura soluţie este să iasă din scenă. Dar cum? O propunere neaşteptată îi va oferi o paradoxală retragere demnă.
Nagai Kafū, pseudonim al lui Nagai Sōkichi (1879-1959), a fost un important prozator, dramaturg şi eseist japonez de la începutul secolului XX. În 1898 a început să scrie povestiri, iar în 1900 şi-a publicat primele încercări literare. În 1901 a lucrat pentru scurt timp ca ziarist şi a început să înveţe franceza. Între 1903 şi 1908 a călătorit mult, în Statele Unite şi Franţa (Lyon şi Paris). În urma acestor experienţe a publicat în 1908 Amerika monogatari (Povestiri americane) şi în 1909Furansu monogatari (Povestiri franceze). După întoarcerea în Japonia a tradus din literatura franceză, în special poeţi romantici şi simbolişti. Propriul său lirism din această etapă transpare în Sumidagawa (Râul Sumida, 1909). A fost o vreme profesor la Universitatea Keiō (numită atunci Keiō gijuku). Dezamăgit de occidentalizarea traumatizantă a vieţii japoneze (în materie de gusturi artistice, îmbrăcăminte, arhitectură), a examinat acest fenomen în Shinkichōsha nikki (Jurnalul cuiva care abia s-a întors, 1909), căutându-şi refugiul în redescoperirea culturii din perioada Edo şi în trecutul fermecător al oraşului Tōkyō. În această stare de spirit a scris Udekurabe (Competiţia, 1916-1917; în traducerea românească de faţă: Komayo. Povestea unei gheişe) şiOkame zasa (Bambusul pitic, 1918), a căror acţiune e plasată în cartierele gheişelor şi prostituatelor. În anii care au urmat a scris puţin, cea mai cunoscută operă fiind Bokutō kidan (O poveste neobişnuită la răsărit de fluviu, 1937), o revenire la tonul liric şi nostalgic din tinereţe. A continuat să scrie şi în timpul războiului, în ciuda cenzurii dure practicate de guvern, pe temele sale favorite (lumea strălucitoare din cartierele de plăceri populate de gheişe, clienţi, patroni, actori de kabuki) şi a ţinut un jurnal, Danchōtei nichijō (1917-1959), până la moarte.
