Gelu Ionescu, Gabriel Liiceanu, Georgiana Sârbu şi Un Cristian, la „Literatura de azi”

iun. 3rd, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 4 iunie 2012, ora 20:00, TVR Cultural va difuza o ediţie specială a emisiunii „Literatura de azi”, înregistrată la Târgul de carte Bookfest 2012. Aceasta prilejuieşte un dialog al criticului literar Daniel Cristea-Enache cu scriitori din două generaţii: Gelu Ionescu şi Gabriel Liiceanu, Georgiana Sârbu şi Un Cristian. Producător: Adriana Ene.

„Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieţii lui, dându-mi senzaţia că i-am prilejuit o mare şi finală recapitulare a ei”, scrie Gabriel Liiceanu în Măştile lui M.I. (Ed. Humanitas), o carte de confesiuni literare şi revelaţii documentare. „Uitaţi-vă la mine. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viaţa a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot – şi nu ştiu de ce o fac – într-o conversaţie, la lumină.”, îi mărturisea M. Ivănescu interlocutorului său.
Între paginile de critică literară din Târziu, departe (Ed. Cartea Românească) şi cele memorialistice din volumul de acum câţiva ani Covorul cu scorpioni (Ed. Polirom), Gelu Ionescu „nu se grăbeşte să dea verdicte. Evocările nu sunt amprentate şi distorsionate de afectivitate, nici măcar de fireasca nostalgie a exilatului ce devine septuagenar. Reflecţia nu e niciodată suspendată, amânată, ci inclusă în actul şi registrul rememorării.” (Daniel Cristea-Enache)

„Cu un titlu provocator şi un conţinut asemenea, romanul lui Un Cristian Morţii Mă-tii (Ed. Casa de Pariuri Literare), anunţat iniţial în 2010, a fost retras după ce la Târgul Gaudeamus i s-a cenzurat titlul în revista-program. Cartea este „nerecomandată celor sub şaisprezece ani, dar indispensabilă pentru a înţelege generaţia MM”. „Elegie pentru fracturism, carte de identitate şi carte de vizită, revanşă prin literatură împotriva unei existenţe asumate cu dragoste şi abjecţie, manifest al unui rebel sufletist, Morţii Mă-tii este un debut remarcabil, şi n-ar fi exclus să fie privit, cândva, ca o Amintiri din copilărie a generaţiei 2000.” (Paul Cernat).

Romanul Despărţiri scris de Georgiana Sârbu, reprezentând debutul în proză al tinerei autoare (Ed. Casa de Pariuri Literare), a fost astfel întâmpinat de un romancier consacrat: „Graţie unui instinct artistic foarte sigur pe sine, Georgiana Sârbu reuşeşte prin romanul său să spulbere şi totodată să restructureze pe baze noi, originale, miturile-prejudecăţi cu privire la măritiş şi la aspiraţia spre diverse forme de fericire conjugală.” (Radu Aldulescu).

Număr de vizualizări :1174


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro