ARCEN lansează programul „Lectură la lumina felinarelor”

iun. 19th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 23 iunie 2012, ora 19.00, Asociația Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN lansează cea de-a treia ediţie a programului „Lectură la lumina felinarelor”, în grădina interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti (monument de arhitectură, strada Icoanei nr.3-5, sector 2). Evenimentul este realizat cu sprijinul Şcolii Centrale din Bucureşti.

„Lectură la lumina felinarelor” este titlul programului de lecturi publice prin care Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN invită pe bucureştenii de toate vârstele să descopere bucuria lecturii în grup, a lecturii cu “voce tare”, dar şi a dezbaterilor libere de idei, plecând de la opere literare cunoscute sau mai puțin cunoscute ale autorilor români moderni sau contemporani.
Iubitorii de literatură sunt invitați să răsfoiască de această dată romanul „Huliganii” de Mircea Eliade, un roman despre exuberanța tinereții şi despre forța ei de a schimba lumea, un roman care vizează topirea tuturor limitelor şi dobândirea unei libertăți pasionale, demnă de generația interbelică.
Lectura romanului “Huliganii” va fi urmată de o dezbatere la care participanții pot propune diverse direcții de discuție, totul rămânând să se desfăşoare într-o atmosferă specială creată atât de arhitectura grădinii interioare a Şcolii Centrale din Bucureşti, cât şi de ajunul Sânzienelor, când “se deschid cerurile pentru cei care ştiu cum să le privească…” (Mircea Eliade).
În cadrul evenimentului, va fi difuzată şi o înregistrare care cuprinde un dialog inedit între scriitorul Mircea Eliade şi Monica Lovinescu, difuzată la Radio Europa Liberă, în 1977.

Număr de vizualizări :740


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro