Alexandru Ecovoiu lansează romanul “După Sodoma” la Cărtureşti Verona

iun. 15th, 2012 | By | Category: Eveniment

Marţi, 19 iunie 2012, de la ora 17.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de Alexandru Ecovoiu, “După Sodoma”, apărut recent şi în ediţie digitală în colecţia „Fiction Ltd” a Editurii Polirom. Alături de autor, vor lua cuvântul: Radu Aldulescu, Georgeta Drăghici şi Tudorel Urian. Va modera: Daniel Cristea-Enache.


Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a debutat în anii ’80, iar în atenţia publicului şi a criticii literare a intrat cu adevărat în 1995, odată cu apariţia romanului “Saludos” (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt –XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998). Romanul a fost tradus în limbile germană, franceză, spaniolă şi sîrbă. Confirmarea talentului său a venit în anul 1997, cînd a fost publicat romanul “Staţiunea” (Premiul Academiei Române). În 2001 publică volumul “Cei trei copii-Mozart” (nominalizat la Premiul ASPRO), iar în 2002 romanul “Sigma” (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti).

De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut “Saludos” (2004, ediţia a III-a),” Ordinea” (2005), “Sigma” (2005, ediţia a II-a), “Staţiunea” (2007, ediţia a II-a) şi “Cei trei copii-Mozart” (2008, ediţia a II-a).

Număr de vizualizări :1013


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro