spot_img

„Frumoși sunt acei oameni ce ne dau mai mult decât ne iau”

Matei Buţă povesteşte despre sine că este pasionat de fotografie încă din adolescenţă, când folosea mai mult pe ascuns SLR-ul tatălui său. Iniţial părinţii nu i-au înţeles pasiunea dar apoi au început să se obişnuiască. Acum, el a adus laolaltă 28 de personalităţi române sub numele de „Români Frumoşi”. Proiectul, care până acum s-a concretizat în patru expoziţii, spune fotograful că nu este nici pe aproape de finalitate. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, cu Matei Buţă despre „Românii Frumoşi” surprinşi în proiectul său.


Expoziţia „Români frumoşi” reuneşte fotografiile a 28 de români cunoscuţi. De unde a pornit ideea acestui proiect şi care sunt criiteriile care caracterizează, în acest context, frumosul?

Proiectul a trecut printr-un lung proces de formare până a ajuns la forma lui finală. Ideea a prins rădăcini prin 2007, când am realizat că, deși am multe fotografii frumoase, nu am o serie pe care să o pot pune împreună pentru a spune împăcat DA!, asta merită o expoziție. Astfel am pornit proiectul. Și dacă tot depun efortul, atunci măcar să fie ceva frumos, cu o miză interesantă, care să atragă atenția publicului și, de ce nu, poate chiar să educe?! ….

În acest proiect, frumoși sunt acei oameni ce ne dau mai mult decât ne iau. Acei oameni care, prin activitatea lor, au avut contribuții imense la patrimoniul cultural imaterial al României. Acei oameni care sunt, în primul rând, adevărați domni și doamne… ce mai, Români Frumoși!

„Români frumoşi” este o încercare de restituire a valorilor contemporane poporului român. Cât de necesar este acest lucru în actualul context cultural şi social şi la ce rezultat vă aşteptaţi?

Foarte necesar! Eu fac tabere cu copii, iar în ultimii zece ani am observat cum dorința acestora de a „se modela” scade pe măsură ce apare un nou iPhone, PSP, sau alta jucărie electronică portabilă. Din păcate, acest fenomen se propagă și în rândul tinerilor adulți. Zilele acestea, Românii Frumoși au ieșit în stradă la Street Delivery. Acolo, dacă ghicești cine este Românul Frumos dintr-o descriere, poți câștiga portretul acestuia în serie limitată. Am fost foarte trist să primesc răspunsuri ca „a, noi nu suntem buni la așa ceva” sau „păi întreabă-i pe ăia mai bătrâni, noi suntem tineri”.

Sper ca prin acest proiect să stârnesc curiozitatea. Și dacă în urma proiectului există persoane care vor lua decizia de a mai căuta și alți români frumoși, eu sunt fericit. De altfel, cel mai fericit aș fi dacă, după câteva zeci de ani, când voi face Români Frumoși Ediţia V, voi cunoaște o persoană care a ajuns acolo sus, motivată fiind de proiectul meu.

Fotografiile surprind feţele mai mult sau mai puţin cunoscute ale personajelor. Ce a însemnat, efectiv, să intraţi în lumea acestor „români frumoşi” şi să îi fotografiaţi aşa cum sunt cu adevărat, fără măşti şi prejudecăţi?

Tot acest proces a fost destul de dificil. Dacă ne gândim, 2 ani pentru 30 de portrete nu reprezintă chiar un turnaround bun. Totuși, a fost nevoie de o groază de pregătiri. În primul rând, a trebuit să cunosc personalitatea vizată foarte bine, chiar înainte de a o întâlni. Apoi, au urmat cel puțin două întâlniri – pentru a încerca să ne împrietenim câtuși de puțin. Am încercat mereu să câștig încrederea Românilor Frumoși. Asta pentru că am vrut să se simtă comfortabil în prezența mea. Mai important este să nu o pierd nici de acum înainte. Încrederea unei persoane este poate cel mai valoros lucru pe care ți-l poate oferi. Iar în fotografie, o persoană care-ți oferă încrederea este o persoană deschisă și asta se vede în imaginea finală.

Personalităţile alese nu sunt modele profesioniste, iar unele dintre locaţii nu au fost convenţionale. Tehnic vorbind, care au fost cele mai deosebite probleme cu care v-aţi confruntat în timpul şedinţelor foto?

Probleme în adevăratul sens al cuvântului din fericire nu am avut. Echipamentul profesional de la Elinchrom, pus la dispoziție de F64 a făcut față cu brio.

Au fost însă dificultăți, sau mai bine zis mici aventuri ce au stat la baza mai multor portrete. De departe cel mai dificil de realizat a fost portretul Crinei Coco Popescu, făcut iarna la Vârful Omu. Împreună cu asistentul foto, a trebuit să urcăm cu tot echipamentul de studio în spate pe zăpada de peste 2 metri. Tot iarna ne-am aventurat și până la Izvorani, la centrul olimpic. O destinație ușor disponibilă în mod normal – doar că noi am plecat la drum la o zi după nămeții aceia, când mii de mașini au rămas blocate pe DN1. Nu aveam de ales, campioanele naționale la spadă plecau ziua următoare la concurs. Cea mai lungă ședință foto a durat 8 zile. Șase zile dus-întors cu autocarul până în Spania, și două acolo împreună cu Nicu Covaci. Am stat la el acasă și am descoperit un om pe care nu poți să nu-l iubești.

Cum s-a creat legătura cu aceşti „români frumoşi”? Cât de deschişi au fost şi, mai ales, cât de bine v-au înţeles demersul artistic dar şi social?

Uitându-mă în urmă… cred că se așteptau la un astfel de proiect. Până acum au mai fost proiecte similare, dar nici unul care să acopere atâtea domenii de activitate. Cu toții au fost curioși de la început iar după o primă întâlnire au fost de-a dreptul captivați de proiect. Am avut un singur refuz, și acela pe motiv de vârstă.

Românii Frumoși au fost mai deschiși decât mă așteptam. Pentru ca totul să meargă bine, aceștia aproape că trebuiau să ne primească, măcar pentru câteva ore, în familia lor. Și exact asta au făcut. Și odată încinși în horă, cu toții au dat dovadă de un simț al răspunderii cât și o dorință de a face un lucru bun până la capăt, ieșit din comun. Acest lucru m-a impresionat cu atât mai mult la Casa Regală unde am făcut și portretele Familiei Regale. Deși nu am avut mult timp la dispoziție, în data de 25 octombrie 2011, când Regele a împlinit 90 de ani, sedința nu s-a terminat până nu am fost fericiți cu treaba făcută.

Proiectul a generat patru expoziţii cu aceste fotografii, la librăriile Cărtureşti din Constanţa, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Aceasta este finalitatea? Prin aceste expoziţii proiectul este considerat încheiat, sau veţi continua? Şi dacă da, cum?

Nici pe departe. Aceste mici expoziții din cele patru orașe sunt doar o firimitură. Prin acestea, dar și prin demersul de la Street Delivery, ne dorim să atragem atenția publicului asupra proiectului. Vernisajul cel mare va avea loc în toamnă, unde vor fi expuse toate portretele.

Mai mult decât atât, noi de dorim ca acest proiect să aibă o continuitate. Va urma Români Frumoși 2, 3… șamd. Iar când voi fi bătrân, un mare album.

Până atunci portretele din proiectul Românii Frumoși sunt disponibile în printuri ediție limitată pentru cei care își doresc să-i aibă mai aproape.

IMPORTANT: Dreptul publicării acestor imagini aparţine redacţiei AgenţiadeCarte.ro doar pentru acest interviu cu mine. Vă rog să nu faceţi aceste imagini publice în alte emisiuni, pagini de net sau publicaţii, fără acordul meu în scris. Vă mulţumesc.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508