Robert Şerban, invitat al Festivalului European Literature Night de la Londra

mai 11th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 16 mai 2012, ora 18.30, în cadrul Festivalului European Literature Night de la Londra, Robert Şerban va citi o selecţie de poeme din cel mai recent volum al său, „Moartea parafină”, apărut la Editura Cartea Românească (2010). Evenimentul va avea loc la Centrul de Conferinţe British Library şi va fi moderat de Rosie Goldsmith, jurnalist BBC.

European Literature Night – un maraton internaţional de lecturi pentru iubitorii de literatură, organizat simultan în 20 de capitale din Europa şi Asia –, este iniţiat de 24 de instituţii culturale europene (EUNIC Londra), precum şi de Comisia Europeană în Marea Britanie.

Aflat la a patra ediţie, evenimentul de la British Library prezintă nouă scriitori din Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Muntenegru, Polonia, România şi Suedia. De la romane poliţiste la pagini de dragoste, sau de la naraţiuni istorice la literatură horror, povestiri scurte şi vers contemporan, autorii selectaţi sunt exponenţi marcanţi ai literaturii ţărilor din care provin şi vor crea un dialog pan-european despre noua literatură în traducere.

„Citită în cheie liric-biografică, poezia lui Robert Şerban relevă un dublu paradox: evocă fără să nostalgizeze şi edifică deconstruind. Forţa ei provine dintr-un amestec de ironie sentimentală şi memorie necruţătoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai există, iar viitorul nu contează. Răsucită în jurul axei care o generează, poezia se reduce, de fapt, la un Punct Omega, la suma propriilor contrarii: renunţînd la virtuţile dulci-acrişoare ale sentimentalismului, poezia e imagine şi senzaţie, mai degrabă decît tehnică şi sens. Un discret tremolo, o gîtuire cu greu ţinută sub control colorează, totuşi, textul, conferindu-i nu doar o aură, ci şi un abur: inelul de foc al poeziei adevărate şi al inteligenţei artistice.” (Mircea Mihăieş)

Robert Şerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este scriitor, jurnalist şi editor. Trăieşte în Timişoara. A debutat cu cartea Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timişoara a U. S. R.), Pe urmele marelui fluviu/ Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie şi proză, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timişoara a U. S. R.), Barzaconii/ Anus dazumal (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic/ Ein karren beladen mit nichts (coautor, poezie, 2008) şi Moartea parafină (poezie, 2010).

Număr de vizualizări :1133


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro