„Nepovestitele trăiri ale templierilor români. Cartea a II-a”, de Adrian Voicu

mai 30th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 31 mai 2012, ora 18:00, la standul Grupului Editorial ALL din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2012, va avea loc lansarea volumului „Nepovestitele trăiri ale templierilor români. Cartea a II-a”, de Adrian Voicu, apărut în colecţia Strada Ficţiunii a Editurii ALLFA. Autorul şi noua sa carte vor fi prezentaţi de scriitorul Ştefan Mitroi. Adrian Voicu îi aşteaptă apoi pe cititori la o sesiune de autografe.

De-a lungul romanului, cititorii se întâlnesc cu piraţi de lotcă (sau pedelişti), călugări spioni şi învăţători chinezi. De la Constantinopole la Alexandria, personajele sunt purtate de o caravană, de un covor zburător şi de lampa fermecată.

Nisipurile mişcătoare, la propriu şi la figurat, în care eroii templieri îşi trăiesc aventurile, îi poartă spre dezlegarea surprinzătoare din final.

„În proza lui Adrian Voicu, umorul se combină în chip fericit cu elanul epic şi cu o mare inventivitate verbală. Şi aceste calităţi sunt puse tot în serviciul unor acţiuni comice, parodice, dar din care nu lipseşte suspansul. Adrian Voicu nu acceptă să se plictisească în proza lui şi, drept urmare, nu îl poate plictisi nici pe cititor.” (Horia Gârbea)

Adrian Voicu s-a născut la 14 martie 1970 la Nehoiu, în judeţul Buzău. De profesie inginer de aviaţie, el a debutat în 2007 cu volumul de proză Joi seara, în parcare.
A continuat în acelaşi an cu titlul Între două decolări, o carte de memorialistică, din care a reeditat fragmente în 2010, în volumul colectiv Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatură Lili, Ediţia I. Adrian Voicu a publicat în revistele Apollon (2007), Luceafărul (2009) şi Argeş (2010).

Volumul I al romanului „Nepovestitele trăiri ale templierilor români” a apărut în 2011, pe Strada Ficţiunii a Editurii ALL. Adrian Voicu este primul autor român publicat în această colecţie.

Adrian Voicu a câştigat, în 2009, premiul special pentru proză la Festivalul de Literatură „Lili” al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun scriitor tânăr al anului 2011 i-a fost acordat de Clubul de Proză „La formarea ideilor”, al Uniunii Scriitorilor din România.

Anul 2012 îi aduce lui Adrian Voicu statutul de membru stagiar al Uniunii Scriitorilor şi apariţia cărţii a II-a din seria Templierilor.

Număr de vizualizări :1479


One Comment to “„Nepovestitele trăiri ale templierilor români. Cartea a II-a”, de Adrian Voicu”

  1. Madalina spune:

    Foarte buna carte! Lansarea, si mai si!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro