„În Ţara lui Dumnezeu”, de Tatiana Niculescu Bran, lansat la Dalles

mai 10th, 2012 | By | Category: Postcard

Joi, 17 mai 2012, la ora 19.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18) va avea loc lansarea romanului „În Ţara lui Dumnezeu”, de Tatiana Niculescu Bran, apărut de curând şi în format digital în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Vor prezenta: Violeta Barbu, Bianca Burţa-Cernat şi Daniel Cristea-Enache. Actriţa Lia Bugnar va citi un fragment din roman.

André are zece ani şi îşi petrece vacanţa la tatăl său, diplomat francez aflat în misiune în Cornul Africii. Puştiul descoperă un univers fabulos: pe de o parte, militarii care se luptă cu piraţii somalezi, pe de alta, străvechiul neam al afarilor. Se împrieteneşte cu o fetiţă afară, Hani, care urmează să fie supusă unui ritual interzis, moştenit de la faraonii egipteni. În timp ce copiii reconstituie scene din Războiul stelelor şi trăiesc prima iubire, în jurul lor se pregăteşte o revenire brutală la realitate: revoluţia arabă se apropie, fetiţa e dusă într-o pădure unde o aşteaptă solota, excizia genitală, iar André este trimis de urgenţă în Franţa, la bordul unui avion militar.

„În Ţara lui Dumnezeu e o poveste între două lumi. Două continente, două rase, două moduri de gîndire şi de simţire, două copilării, două moduri de a face politică… Dar şi două feluri de întîlnire cu lumea largă: din afară, prin politică, evenimente şi geografie, şi din lăuntru, prin emoţie, fineţe sufletească şi inocenţă.” (Andrei Şerban)

Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, secţia română de la Londra. Între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti.
În 2006, a publicat primul roman non-fiction din literatura română, „Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de Cartea Judecătorilor. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piesă de teatru. Spovedanie la Tanacu a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban. Spovedanie la Tanacu a inspirat de asemenea filmul După dealuri (Beyond the Hills), în regia lui Cristian Mungiu. În 2010, LiterNet.ro i-a publicat piesa de teatru „Brîncuşi contra SUA”, o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi nume intentat de Brîncuşi statului american în 1926.
La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat Nopţile Patriarhului (2011) şi Spovedanie la Tanacu (2012).

Număr de vizualizări :1464


One Comment to “„În Ţara lui Dumnezeu”, de Tatiana Niculescu Bran, lansat la Dalles”

  1. minodora spune:

    Eu nu as recomanda nimănui cărțile acestei autoare. In temnita Aiudului unde avea să fie ucis în mod bestial, filozoful MIRCEA VULCANESCU a facut o observatie valabila pana azi. Anume ca noii guvernanti ai Romaniei ciuntite de Bucovina de Nord, Basarabia și Tinutul Hertii „n-au nevoie de cultură. PSEUDO-CULTURA si-a intins tentacolele ca o caracatita”. Toate scrierile jurnalistei Tatiana Niculescu Bran intra in categoria pseudo-culturii. Graitoare este imposibilitatea jurnalistei de a trece peste nivelul si prejudecățile securistilor care l-au torturat chiar și la 79 de ani pe Sfântul Arsenie Boca (https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Dupa frecventa vizitarii scrierilor Isabelei Vasiliu-Scraba publicate on-line, se pare că cei interesați de cultură preferă cele 13 cărți publicate de această scriitoare cenzurată în comunism. Eu aș recomanda eseul scris de Isabela Vasiliu-Scraba despre Parintele ARSENIE BOCA devenit personaj intr-un roman de MIRCEA ELIADE: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/ .

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro