Editura Casa Radio lansează colecţia „Ora veselă” pe CD

mai 6th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 7 mai 2012, ora 17:00, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” (Calea Victoriei 33, Bucureşti), va avea loc lansarea CD-urilor „STROE ŞI VASILACHE: ALO, ALO, AICI E RADIO!„, prezentare de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu, grafică: Alexandru Ciubotariu, colecţia „Ora veselă” (http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=3&cat=61&prod=691) şi D’ALE LUI TĂNASE„, prezentare de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu, grafică: Alexandru Ciubotariu, colecţia „Ora veselă” (http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=3&cat=61&prod=701). Vor participa actorii de comedie Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, cărora li se vor alătura dramaturgul Aurel Storin, realizatorii Redacţiei de Divertisment de la Radio România, Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu, şi, prin intermediul unui mesaj video, actorul şi scriitorul Eugen Nacht, fiul inegalabilului N.Stroe, de la a cărui naştere tocmai se împlinesc 101 ani.

Prin noua colecţie de CD a Editurii Casa Radio puteţi regăsi /descoperi o emisiune legendară, ce vreme de opt decenii a constituit o sărbătoare perpetuă a umorului şi bunei dispoziţii româneşti:

„Ora veselă„.

Primele titluri ale noii colecţii, ce restituie momente umoristice de neuitat din Fonoteca Radio, sunt dedicate, cum este şi firesc, acelor monştri sacri ai divertismentului autohton, care au fost

Stroe &Vasilache şi Constantin Tănase.

CD-ul intitulat „Stroe şi Vasilache: Alo, alo, aici e Radio” reuneşte 22 de scheciuri şi cuplete acoperind patru decenii de umor radiofonic (1932-1972), iar cel de-al doilea, „D’ale lui Tănase, redă 18 faimoase cuplete ale „regelui neîncoronat al teatrului de revistă românesc ”, marele Constantin Tănase, copiate de pe discuri Odeon, Columbia (1926-1934), identificate, recuperate şi recondiţionate în studiourile Radio România, prin strădania celui care vreme de mai bine de 50 de ani s-a confundat cu teatrul şi cu divertismentul radiofonic, regizorul Ion Vova, autorul antologiei cu acelaşi titlu, realizată în 1986, dar difuzată în premieră abia la emisiunea „Ora veselă” din 3 februarie 1991…

La 1 octombrie 1932, într-o duminică, la ora 14.00, s-a auzit pentru prima oară:

„Alo, alo, aici e Radio

Stroe şi Vasilache

Lache, lache, lache!…”,

pentru ca mai apoi semnalul permanent să devină binecunoscutul:

„Ora veselă, doamnelor,

Ora veselă, domnilor,

Ore vesele pleacă-n zbor

Către inimile tuturor!”

De atunci – aşa cum îi plăcea să spună maestrului Ion Vova (1917-2011), animatorul emisiunii vreme de 55 de ani – , când începea „Ora veselă”, indiferent ce nume a mai purtat de-a lungul timpului („Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon” sau „Unda veselă”…), toată lumea dădea radioul mai tare!

De-a lungul anilor prin faţa microfonului „Orei vesele” s-au perindat stelele comediei româneşti: Constantin Tănase, G.. Groner, H. Nicolaide, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Nicolae Gărdescu, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru şi… mulţi, mulţi alţii, care au dat glas textelor unor apreciaţi umorişti ca: Mircea Ştefănescu, Aurel Felea, George Mihalache, Fred Firea, Mihai Maximilian, Valentin Silvestru, Eduard Jurist, Dan Mihăescu, Cornel Udrea, Aurel Storin, Sadi Rudeanu ş.a.

Detalii  pe www.edituracasaradio.ro

Număr de vizualizări :1892


One Comment to “Editura Casa Radio lansează colecţia „Ora veselă” pe CD”

  1. silviu covaci spune:

    DE la nasterea lui n. stroe , tocmai s-au implinit, pe 5 mai, 106 ani !!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro