În perioada 30 mai-3 iunie 2012, va avea loc ediţia a II-a a Festivalului Internaţional de Poezie Caraş-Severin „Porţile Poeziei”. În cadrul evenimentului vor avea loc meetinguri internaţionale de poezie, deplasări pe rute de importanţă istorică, spectacole susţinute de Ansamblul ,,Hora Caraşului” al Casei de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Oraviţa, discuţii libere cu toţi participanţii privind cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Caraş-Severin, ,,Porţile Poeziei” etc. Ediţia din acest an este organizată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin, Consiliul judeţean Caraş-Severin, Fundaţia ,,Activity” şi CEZ Group România. Invitaţii de onoare ai Festivalului sunt: ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Excelenţa Sa Mircea Diaconu, precum şi reprezentanţii CEZ Group România: director economic Daniel Răduţ şi PR Angelica Barbu.