„Moartea limbajului: scrierea necrologului limbajelor”, conferință susținută de reputatul lingvist David Crystal

mai 13th, 2012 | By | Category: Eveniment

Marți, 15 mai 2012, de la ora 17.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Str. Boteanu nr.1, Bucureşti) va avea loc conferința „Moartea limbajului: scrierea necrologului limbajelor” susţinută de reputatul lingvist David Crystal. Evenimentul este organizat de British Council şi Institutul Cultural Român în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară  „Carol I” și Universitatea din Bucureşti.

Cele aproximativ 100 de cărţi publicate de David Crystal, începând cu 1964, acoperă o arie largă de preocupări, de la lingvistica aplicată clinic la opera lui William Shakespeare. Renumele lui David Crystal se datorează în principal cercetărilor sale în domenii ale studiului limbii engleze, aplicaţii ale lingvisticii în sferele religiei, educaţiei și medicinii, mai ales prin dezvoltarea unei game de tehnici care permit stabilirea profilului în scopul diagnosticului şi terapiei. Este editor al lucrărilor de referință Cambridge Encyclopedia of Language (1987, 1997, 2010) și Cambridge Encyclopedia of the English Language (1995, 2003)

David Crystal conduce în prezent Asociaţia Internaţională a Profesorilor de Engleza ca Limbă Străină (IATEFL) şi Asociaţia pentru Învăţarea Limbilor (ALL), şi este preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Alfabetizare din Marea Britanie şi vice-preşedinte onorific al Colegiului Regal de Logopedie, Institutului de Lingvistică şi Societăţii Redactorilor şi Corectorilor.

Discuțiile vor avea loc în limba engleză.

Număr de vizualizări :988


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro