”Măști africane” la Timișoara

mai 16th, 2012 | By | Category: Eveniment
Duminică, 20 mai 2012, de la ora 17.00, la Librăria Cartea de nisip din Timișoara va avea loc un atelier de creaţie cu tema ”Măşti africane”, organizat în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara.

Măştile create vor fi inspirate de arta tradiţională şi de folclorul african. În cadrul acestei activităţi ludice pe fond muzical african, se vor asculta poveşti, se va colora, picta şi decupa.
Gazda evenimentului este librăria Cartea de Nisip iar animatorul, Matsimouna Zitou. Intrarea este liberă, iar participarea se face pe bază de înscriere.
Număr de vizualizări :561


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro