Vasile Ernu, la Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta, ediţia a XIX-a

apr. 13th, 2012 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 21 aprilie 2012, de la ora 12.00, la Standul României din Complexul Millenaris, va avea loc lansarea ediţiei în limba maghiară a volumului “Născut în URSS” de Vasile Ernu, în prezenţa criticului maghiar Jozsef P. Körössy. Ediţia în limba maghiară, “Született Szovjetunióban”, a apărut în 2011 la Editura L’Harmattan, în traducerea lui László Noémi şi cu o prefaţă semnată de G.M. Tamás.

Evenimentul organizat de ICR Budapesta va avea loc în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Carte de la Budapesta, ce se va desfăşura în perioada 19-22 aprilie.

“Născut în URSS” reprezintă volumul de debut al lui Vasile Ernu (Polirom, 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010). Cartea, apărută şi în ediţie digitală, a fost distinsă cu Premiul pentru debut al revistei România literară şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2006. Pentru acelaşi titlu a obţinut nominalizări la Premiul de debut al revistei Cuvântul, Premiul pentru Roman şi Memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul.

“Născut în URSS” a fost publicat în anul 2007 la Editura Ad Marginem din Rusia (traducere de Oleg Panfil) şi în 2009 la Editura KX – Critique & Humanism din Bulgaria (traducere de Stilyan Deyanov). De asemenea, volumul a apărut recent la editura Akal din Spania, cu titlul Nacido en la URSS (traducere de Corina Tulbure), la editura Hacca din Italia, în traducerea Annitei Bernacchia, cu titlul Nato in URSS  şi la editura Bakur Sulakauri Publishing din Georgia (traducere de Gaga Lomidze). Cartea este în curs de apariţie la editura Claroscuro din Polonia.

„Cel mai spectaculos debut al ultimilor ani este, de departe, cel al lui Vasile Ernu.” (Bianca Burţa-Cernat)

„Vasile Ernu îşi permite luxul „iresponsabilităţii”, lux extrem de costisitor într-o cultură de provincie. Îşi permite formularea unei întrebări cu argumentaţie simplă care să neliniştească profund. Zguduirea adevărului „de la sine înţeles” într-un ritm nonşalant, aproape prietenos – aceasta e finalitatea, fără dorinţa emfatică de rezolvare a aporiei. Ernu împrumută aroganţa imperiului uresesist pierdut în istoria sa personală şi o foloseşte exact în sensul contrar pe care-l puseseră la cale propagandiştii războiului rece.” (Costi Rogozanu)

Număr de vizualizări :949


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro