Rezidențe de creație la ICR Paris

apr. 8th, 2012 | By | Category: Eveniment

Institutul Cultural Român de la Paris anunță lansarea unei noi sesiuni de înscrieri la concursul de rezidențe de creație organizat de ICR în capitala franceză. Termenul limită pentru trimiterea fișei de candidatură este 1 mai 2012.

Programul este realizat cu sprijinul Ambasadei României în Franţa şi se adresează artiştilor şi profesioniştilor din România şi Republica Moldova, din domenii umaniste, oferindu-le posibilitatea de a se consacra, pe perioada rezidenţei, exclusiv unei activităţi de concepţie/creaţie şi producţie și de a crea legături cu mediile profesionale specifice din Franţa.

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia sunt: arte vizuale, curatoriat şi critică de artă, muzeologie/muzeografie; muzică şi muzicologie; jurnalism; traduceri; cercetare şi documentare; arhitectură, urbanism şi design; literatură şi critică literară; dans, artele spectacolului, film şi critică de specialitate; patrimoniu cultural; management cultural; ştiinţe sociale (economie, psihologie, relaţii internaţionale, drept, ştiinţe politice, sociologie, filozofie, istorie şi istoria ideilor etc.)

Durata rezidenţei: o lună sau 2 luni, în funcție de proiectul propus.

Câştigătorii beneficiază de cazare la Paris pe o perioadă de o lună sau de două luni și de obursă de 1500 EUR (pentru rezidența cu durata de o lună) sau 2500 EUR (pentru rezidența cu durata de două luni). De asemenea, în funcție de proiect, rezidenții pot folosi logistica și rețeaua profesională a ICR Paris. Plata asigurării medicale şi a transportului revine bursierului.

Comisia de jurizare este compusă din experți în domeniile proiectelor propuse de candidaţi și din reprezentați ai ICR Paris. Pentru fiecare sesiune de selecție, ICR Paris anunță pe site-ul său componența juriului. Rezultatele sunt afișate pe site-ul ICR Paris în termen de 30 zile de la data limită de depunere a dosarelor de candidatură, la secțiunea Rezidențe de creație.

Beneficiarii au obligaţia de a produce, la sfârşitul perioadei de rezidenţă, un proiect remis conducerii ICR Paris. Proiectele realizate produse în cursul acestei rezidenţe vor purta menţiunea „Realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris“ şi logoul institutului, în orice acţiune publică.

Mai multe informaţii la pagina web:

http://www.icr.ro/concurs_rezidente_1mai2012

Număr de vizualizări :978


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro