spot_img

Gala Industriei de Carte din România, prima ediţie

Vineri, 11 mai 2012, ora 18:00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc prima ediţie a Galei Industriei de Carte din România. Juriul s-a întrunit joi, 26 aprilie 2012, pentru a decide câştigătorii secţiunilor Galei. Acesta a fost compus din: Eugen Negrici – preşedinte, Ioan Stanomir (eseist), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Florin Bican (ICR), Daniel Nazare, Directorul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu“, Liviu Moraru (specialist / tipografie), Dinu Dumbrăviceanu (Universitatea Naţională de Arte).

„Din 2008 încoace, lumea editorială se tot vaită; este momentul să ne şi bucurăm, să avem o gală, să sărbătorim cele mai bune şi cele mai frumoase cărţi apărute în România în anul ce a trecut!” (Simona Kessler – Simona Kessler International Copyright Agency)

„La finalul înscrierilor la cea dintâi ediţie a Galei Industriei de Carte din România, ne bucurăm să constatăm o reacţie entuziastă din partea tuturor instituţiilor ce compun industria autohtonă de carte (edituri, librării, tipografii şi biblioteci).

Peste 70 de instituţii şi aproximativ 500 de titluri concurează la cele 10 premii de excelenţă care vor fi înmânate pe 11 mai, la prima ediţie a „Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din România”. Lista candidaţilor include atât instituţii cu tradiţie – cele mai importante edituri şi cele mai puternice lanţuri de librării –, cât şi companii aflate la debut. După prelucrarea datelor, lista completă, împărţită pe secţiuni, va fi postată pe site-ul galei, www.galabundetipar.ro, precum şi pe pagina de Facebook.”, a scris Oana Boca.

Categoriile de premii la care concurează cele aproximativ 500 de titluri înscrise şi cele peste 70 de instituţii sunt:

1. Categoria „Cea mai frumoasă carte”
a) Concepţie grafică
b) Carte ilustrată
2. Categoria „Cea mai bună carte a anului”
a) Carte de beletristică
b) Non-ficţiune românească
3. Categoria „Cea mai bună traducere”
4. Categoria „Cea mai bună carte de copii şi tineret”
5. Categoria „Cea mai bună colecţie”
6. Categoria „Cea mai bună carte netipărită”
a) E-Book
b) Audiobook
7. Categoria „Cea mai bună bibliotecă”
8. Categoria „Cea mai bună tipografie”
9. Categoria „Cea mai bună librărie”
10. Bestseller românesc
a) Cel mai vândut titlu
b) Cel mai popular autor
Premii speciale: Best new entry
a) Edituri
b) Librării

Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din România” îşi propune să marcheze reuşitele anuale ale industriei editoriale autohtone, scopul evenimentului fiind acela de a atrage atenţia publicului asupra celor mai bune produse editoriale româneşti, în contextul în care se vorbeşte tot mai mult de o criză a lecturii, a cărţii sau a literaturii de calitate.
Profesionişti ai cărţii – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari sau bibliotecari – vor avea în premieră ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în această gală dedicată excelenţei editoriale.

„Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din România” este un eveniment organizat de Federaţia Editorilor din România şi Asociaţia Headsome Communication, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Asociaţia Română de Relaţii Publice, Asociaţia Tipografilor „Transilvania”, Asociaţia Librarilor din România şi Infocarte.ro.

Producător: Graffiti BBDO.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508