Expoziţia “Fragmente rostuite” de Adina Plugaru, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

apr. 13th, 2012 | By | Category: Eveniment

Vineri, 6 aprilie 2012, ora 18.30, Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția a găzduit vernisajul expoziției de pictură „Fragmente rostuite” de Adina Plugaru, bursieră „Nicolae Iorga”. Evenimentul a prezentat publicului lucrările realizate în perioada stagiului de bursă al autoarei (2010 – 2012). Biroul de presă al ICR Veneţia a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un reportaj despre eveniment, pe care-l redăm integral:

„Noua Galerie s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul atras de lucrările Adinei Plugaru. Printre cei care au răspuns invitației la vernisaj s-au numărat atât venețieni, cât și turiști sau tineri artiști români aflați la Veneția. În „Fragmente rostuite”, autoarea creează un mozaic al memoriei, în care sunt prinse frânturi de experiență devenite amintiri, esențializate și încorporate în forme simbolice. Punctul de plecare al lucrărilor este mozaicul venețian, pe care îl regăsim în lucrări fie ca atare, fie alterat la nivel de percepție, într-un discurs în care forma, perspectiva, organizarea spațiului compozițional şi culoarea sunt simboluri cu rol de narator. Expoziția include atât pictură, cât și desen.

La vernisaj au luat cuvântul Rudolf Dinu, directorul instituţiei gazdă, Roxana Cernea, curatoarea expoziţiei, Adina Plugaru, autoarea expoziţiei şi Alexandru Cristian Damian, coordonatorul proiectului din partea IRCCU Veneţia.

Adina Plugaru este absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte din București, secția pictură, clasa Ştefan Câlţia. Între 2007 și 2009 a fost preparator la aceeaşi universitate. Din 2010 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici şi bursier „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 6 mai 2012 și poate fi vizitată zilnic, între orele 14.00 și 21.00.”

Număr de vizualizări :1012


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro