„Ierusalim. Biografia unui oraş” de Simon Sebag Montefiore

apr. 11th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei a apărut volumul „Ierusalim. Biografia unui oraş” de Simon Sebag Montefiore, traducere de Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus. Consultant de specialitate Adrian Cioroianu. „Probabil că există un Ierusalim ceresc; însă cu singuranţă există unul terestru. Meritul cel mai de seamă al acestei cărţi este faptul că reuşeşte să le adune pe amândouă într-o biografie monumentală.” (The Daily Telegraph)

Ierusalimul este oraşul universal, capitala a două popoare, sanctuarul a trei religii; este trofeul râvnit de trei imperii, locul Judecăţii de Apoi şi câmpul de bătălie al ciocnirii de astăzi dintre civilizaţii.
De la regele David la Barack Obama, de la naşterea iudaismului, creştinismului şi islamismului la conflictul palestiniano-israelian s-au scurs 3.000 de ani de credinţă, masacre, fanatism şi coexistenţă a mai multor religii. Cum a devenit oraşul acesta mic şi îndepărtat Oraşul Sfânt, „centrul lumii” şi, în prezent, cheia păcii în Orientul Mijlociu?

Personalităţile care şi-au lăsat amprenta asupra oraşului sunt numeroase: de la Solomon, Saladin şi Suleiman Magnificul la Cleopatra, Caligula şi Churchill; de la Abraham la Iisus şi Mahomed; de la figurile lumii antice – regina Isabela, Nabucodonosor, Irod şi Nero la numele cu rezonanţă ale timpurilor moderne – Kaiser, Disraeli, Mark Twain, Rasputin şi Prinţul Lawrence al Arabiei. Regi, împăraţi, profeţi, poeţi, sfinţi, cuceritori şi femei uşoare… Biografia Ierusalimului se scrie prin războaie, lupte sângeroase pentru putere, atrocităţi comise în numele credinţei sau idile fulgerătoare…
Cercetând asiduu arhivele şi bazându-se pe descoperiri recente, pe documentele propriei familii şi pe munca sa de o viaţă, Montefiore revelează esenţa sacrului şi a misticismului, a identităţii şi a puterii într-o cronică unică a oraşului despre care mulţi cred că va fi locul unde va veni Apocalipsa. Aşa s-a născut singurul oraş care există de două ori – în cer şi pe pământ.

Simon Sebag Montefiore este istoric şi scriitor, iar lucrările lui au fost traduse în 35 de limbi. S-a născut şi a studiat istoria la Cambridge. A scris pentru The Sunday Times, The Spectator, The Daily Telegraph, The Daily Mail din Marea Britanie şi The New York Review of Books, The New Republic, The New York Times din USA. A publicat mai multe cărţi: Catherine the Great and Potemkin, Stalin: The Court of the Red Tsar (recompensată cu History Book of the Year Prize decernat de British Book Awards), Young Stalin (Costa Biography Award în UK, precum şi Le Grand Prix de la Biographie Politique în Franţa sau Kreisky Prize for Political Literature în Austria).

Număr de vizualizări :1236


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro