”O piesă deșănțată”, la Green Hours

apr. 30th, 2012 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 2 mai 2012, de la ora 21.00, la Green Hours (Calea Victoriei 120, București), Teatrul LUNI & TEATRUL NU E O CLĂDIRE prezintă, în premieră, ”O piesă deşănţată” de Lia Bugnar, cu: Marius Manole, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Lia Bugnar, Andrei Alexandru Huţuleac / Istvan Teglas. Regia: Dorina Chiriac.

„O piesă deşănţată” e piesa în care toate personajele sînt pozitive. Faptul că ajung să se certe, sa se bată şi să se împuşte ne surprinde la fiecare repetiţie şi pe mine care am scris piesa, şi pe Dorina care a regizat-o. În afară de noi, cei care repetăm la ea, n-a vazut-o niciun muritor pînă acum, aşa că habar n-avem dacă e comedie sau dimpotrivă. Am învăţat din experienţă să nu mai considerăm un reper crizele de rîs pe care le avem noi în timp ce repetăm. Ce e sigur e că nu seamănă deloc cu celelalte piese ale noastre, deşi e rudă cu ele. E ca un copil din flori aşa.” Lia Bugnar

Număr de vizualizări :889


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro