“Originea lumii” de Jorge Edwards, lansată în România

apr. 6th, 2012 | By | Category: Postcard

Joi, 5 aprilie 2012, a avut loc, la Librăria Bastilia din Bucureşti, lansarea volumului “Originea lumii” de Jorge Edwards, traducere de Luminiţa Marcu, Editura Art. La eveniment au fost prezenţi bine-cunoscutul autor chilian, Jorge Edwards (câștigător al Premiului Național de Literatură, 1994, și al Premiului Cervantes, 1999),  Excelenţa Sa, Doamna María Eliana Cuevas, Ambasadoarea Republicii Chile în România, Iulia Popovici, Ema Stere și Juan Carlos Vidal.

Excelenţa Sa, Doamna María Eliana Cuevas, Ambasadoarea Republicii Chile în România a remarcat în cadrul evenimentului că Jorge Edwards este „scriitor prin vocație și diplomat prin formație, trăsături care se îmbină într-un mod deosebit în cazul său.”

Laura Albulescu, redactorul-şef al Editurii Art, a anunţat că se poartă discuţii în privinţa unui al treilea volum de Jorge Edwards în România, şi anume “Persona non grata,” poate cel mai iubit roman al autorului.

Iuliei Popovici analizând cartea, a ajuns la o concluzie: “probabil nu există scriitori care să descrie mai bine Parisul secolului XX decât sud-americanii”.

Ema Stere a remarcat că “volumul este şi un omagiu adus lui Seneca, şi asta pentru că toate capitolele încep cu un fragment din opera scriitorului latin, fragmente care, puse cap la cap, sunt de o poezie remarcabilă”.

Juan Carlos Vidal a vorbit atât despre premiile câştigate de autor şi despre importanţa literaturii acestuia pentru literatura hispanică, cât şi despre influenţa uriaşă pe care a avut-o Montaigne asupra lui Jorge Edwards (de altfel, acesta a şi scris o carte intitulată „La muerte de Montaigne”).

Jorge Edwards a menționat că volumul „Originea lumii” este rezultatul unei foarte bune stări de spirit, senzație care speră că i se transmite și cititorului”. De asemenea, Jorge Edwards a vorbit despre prietenia sa cu Pablo Neruda, cu Octavio Paz, dar și despre relația sa, uneori dificilă, cu criticii literari”.

Evenimentul a fost susţinut de: Institutul Cervantes și de Ambasada Republicii Chile în România.

Număr de vizualizări :1185


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro