“13 bancheri. Dominaţia Wall Streetului şi următorul colaps financiar” de Simon Johnson şi James Kwak

apr. 1st, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom, în colecţia „Economie şi Societate”, va apărea volumul “13 bancheri. Dominaţia Wall Streetului şi următorul colaps financiar” de Simon Johnson şi James Kwak, în traducerea Emanuelei Racu şi Luciei Dos. Volumul va fi publicat şi în ediţie digitală.

Volumul atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de actuala „ideologie” a finanţelor şi de controlul exercitat de Wall Street asupra politicilor financiare ale guvernului american, ca şi asupra riscurilor pe care le implică acestea pentru o economie globalizată.

Şase megabănci („prea mari pentru a da faliment”) domină finanţele şi economia americană şi influenţează în bună măsură deciziile autorităţilor. Iar cele şase bănci sunt reprezentate simbolic de cei 13 mari bancheri care s-au întâlnit cu preşedintele Obama în martie 2009. Analizând situaţia actuală, autorii reconstituie evoluţia sistemului bancar şi descoperă originea drumului pe care a apucat acesta încă în anii ’80 – un sector financiar ale cărui profituri se multiplică în anii buni şi ale cărui pierderi din anii slabi sunt compensate pe bani publici.

SIMON JOHNSON este economist, profesor la Sloan School of Management în cadrul MIT, cercetător la Petersen Institute for International Economics.

JAMES KWAK este profesor asociat la University of Connecticut School of Law şi cercetător la Harvard Law School Program on Corporate Governance.

Număr de vizualizări :948


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro