Nora Iuga, „Blogstory”, Ed. Casa de pariuri literare, 2011

mart. 14th, 2012 | By | Category: No comment

Scrisoare pentru Nino

Mă gândeam să-ţi scriu o scrisoare, dar n-are cum s-ajungă la tine. Tiberiu a ştiut încă de mic că dintre noi doi, tu ai fost cel mai bun, dar ei m-au văzut pe mine, fiindcă am făcut mai mult zgomot, fiindcă m-am aşezat mereu sub reflector, fiindcă purtam pălării. Tu rămâneai acasă, în fotoliul verde; îţi scoteai săculeţul cu beţişoarele de lemn şi te jucai ore în şir de-a războiul. Îţi notai într-un caiet dispozitivul celor două armate rivale, efectivul uman, dotarea cu armament şi amplasamentul trupelor, elaborai strategii şi tactici… Uneori, când nu eram acasă, te îmbrăcai în fusta mea neagră de lână, mulată pe corp. Te-am surprins o dată şi te-ai speriat, ţi-aminteşti? N-am mai vorbit niciodată despre asta. De fapt eram foarte săraci şi, spre norocul nostru, toţi trei – îl includ aici şi pe Tiberiu –, având aceeaşi măsură, ne-mbrăcam hainele cu schimbul. În toate zilele noastre, 35 de ani în şir, nedespărţiţi niciodată – doar trei zile când am evadat la Constanţa să citesc în linişte Demonii –, n-am făcut altceva decât să scriem poezii şi să vorbim despre ele cu aceeaşi plăcere cu care ne iubeam, oare mai ţii minte?

Au mai fost şi câţiva prieteni buni, unii te duc mai departe cu ei prin mahalalele acestui Bucureşti bătut de paşii tăi, pe la Bumbăcărie, Combinatul de cauciuc – Jilava, când a fost asta?, pe Uranus, pe unde se intra pe stadion la peluză; în alţii, te-ai destrămat demult ca un abur mic.

Nu-i mai numesc, e suficient că ei se ştiu. Nino, dragul meu, ce dacă nu exişti în literatura română, ce dacă nu exişti în literatura lumii, ce dacă nu ai obţinut bursa DAAD, dar noi doi ne-am iubit, eu îţi spuneam ce mare poet eşti tu şi tu-mi spuneai ce mare poetă sunt eu şi venea Tiberiu să-mpartă dreptate şi beam bere la meciurile Rapidului şi în după-amiezile fierbinţi, în blocul M36 din Titan, tu erai cel mai bun, de asta Uniunea Scriitorilor ţi-a pus şi o placă comemorativă (eu ştiu că tu nici n-o să observi cacofonia), aşa că, bucură-te, nu trebuie să-ţi mai numeri rândurile acordate de vreun contabil literar în dicţionare sau antologii şi, unde mai pui, ai privilegiul de a nu exista în istoriile literare – ştiu că te plictiseau de moarte vitrinele! Îţi ajungeau vorbele prietenilor, poate îţi ajungeai TU. Şi-acum toţi orbecăim, dăm din coate, visăm Nobeluri, Americi… Mai ştii plimbările noastre pe jos pân’ la aeroport să vedem avioanele când n-aveam bani să luăm autobuzul, mai ştii nopţile cu Lorca?

A fost, Nino, a fost odată ca niciodată,

Nora

Daniel Cristea-Enache

Număr de vizualizări :1331


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro