Şerban Foarţă, Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, în cadrul Premiilor Observator Cultural
mart. 27th, 2012 | By admin
Luni, 26 martie 2012, la Teatrul Odeon s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a Premiilor Observator cultural. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la cinci categorii, precum şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia. Din juriul celei de-a VI-a ediţii au făcut parte: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici, Carmen Muşat (preşedintele juriului). Trofeele oferite au fost realizate de Elena Dumitrescu, sculptor. În cadrul Galei, au fost omagiaţi traducătorii Sorin Mărculescu şi George Volceanov, cărora li s-au oferit Diplome de Excelenţă şi o sculptură realizată Elena Lot Vlad. Invitaţii speciali: actorii Alexandra Murăruş şi Vlad Logigan.