„Se spune despre mine, ca autor, că îmi place să povestesc”

mart. 18th, 2012 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Cartea Românească a apărut romanul „Femeile insomniacului” de Radu Ţuculescu. Dintre romanele publicate de autor, menţionăm: „Degetele lui Marsias” (1985), „Umbra penei de gâscă” (1991), „Povestirile mamei bătrâne” (2006), „Stalin cu sapa-nainte” (2009). A publicat volume de proză scurtă şi două volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) şi alte premii pentru proză şi traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elveţia, Franţa. Andra Rotaru a dialogat cu Radu Ţuculescu despre cel mai recent roman al său, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Fiinţele imaginare din mitologia românească sunt prezente la naşterea personajului Septimius Ilarie. Ursitoarele bătrâne şi obosite hotărăsc să nu-i prezică nimic copilului. Ce consecinţe are decizia lor asupra destinului lui Septimius (Timi)?

La nașterea lui Septimius, ursitoarele sunt amețite de fumul țigărilor și de….rachiul alb pe care-l beau! Poate sunt chiar plictisite de atâta ”ursit” și hotărăsc să-l lase pe noul născut…în voia sorții. Dar o fac cu umor, cu discretă ironie chiar. Fără încrâncenare, fără răutate. Ele știu foarte bine că nou născutul va avea o fire aparte și se va descurca în viață…singur. Oricum, oarece ”amprente” tot vor lăsa ele asupra copilului. Septimius Ilarie va fi un fumător împătimit și un băutor de…rachiu alb.

Destinul familiei personajului Timi ia întorsături comic-hilare. Mai întâi dispariţia tatălui, în căutarea unor ţigări de foi, apoi înlocuirea sa de unchiul Rică, îndrăgostit de mamă. Când acesta este demis de la serviciu, acuzaţiile nu sunt altceva decât consecinţe ale unei „inconştienţe” şi, posibil, „labilităţi”. Personalitatea personajului Timi se creează din aceste acumulări de fast-nefast?

De la bun început, Timi a fost un băiețel tăcut, pasionat de citit, căruia îi plăcea să urmărească ce se petrece în jurul său, fără să comenteze. Era dotat cu un soi de ”bun simț primar” care l-a călăuzit toată viața. Se spune despre mine, ca autor, că îmi place să povestesc. Da, e adevărat. Dar nu povestesc doar de…amorul povestitului! Aleatoriu. Fiecare întâmplare își are ”rostul” ei în construcția romanului, în modelarea personajelor, în atingerea scopului pe care mi l-am propus cu cartea respectivă. Prima experiență sexuală a lui Septimius, pe când era adolescent, o are cu o verișoară mai îndepărtată de-a mamei…Scena e ”asezonată” cu discrete accente de umor, se petrece într-o deplină armonie fără nimic pornografic…Și nu întâmplător cea care-l inițiază pe adolescentul Timi într-ale artei sexuale este o muziciană. Căci muzica își va pune și ea amprenta pe sufletul lui Septimius.

Care este rolul lui Rică în familia fratelui său dispărut?

Unchiul Rică este omul pe care copilul Septimius îl admiră, fără rezerve…Se simte legat de el prin tainice fire…De altfel, în roman se sugerează că, de fapt, unchiul Rică ar fi tatăl adevărat al lui Timi. Moartea lui are rădăcini mult mai adânci , mai dramatice, decât pare la prima vedere. Răutatea agresivă a unora din jurul său care l-au aruncat, pe nedrept, în închisoare, îl va schimba profund. Astfel că rolul minunat pe care l-ar fi putut juca în familia fratelui dispărut, îl va rata definitiv. Alcoolul și rănile (nevăzute) lăsate-n suflet, îl împing la gesturi necugetate. Și, de fapt, unchiul Rică se sinucide de…două ori. Prima oară e o sinucidere hilară, iar a doua oară…îi reușește.

Care e rolul muzicii în acest roman?

Un rol…aproape esențial. Începând cu ”sonoritățile” propozițiilor și frazelor și până la implicațiile de ordin psiholigic…Am ales jazz-ul și anume blues-ul pentru următoarele motive: este un dans al solitarilor de-o subtilă senzualitate. Una interioară, intimă, dacă vreți. Se poate dansa și singur…Spre deosbire de tango, care este mult mai exuberant, mai exploziv exterior, mai provocator-senzual, mai excitant la nivelul epidermei…Blues-ul este un dans al singurății, fie ea și în doi…Nu întâmplător, ultimul blues din roman este cel interpretat de Jim Morrison. Căci și eroii romanului, adunați în localul Acvariu, se ”droghează” în mod conștient, cu alcool și tutun, parcă puși pe sinucidere…Nu întâmplător Vio-poetul scrie poezii cu ciocli și cu moarte, iar localul se populează cu umbre…Am fost extrem de bucuros când un cititor, după ce a terminat romanul, mi-a spus că și dacă nu aș fi amintit nicăieri de blues…ritmul și song-ul acestuia tot s-ar fi simțit în paginile cărții.

Timi este admirat atât de femei cât şi de bărbaţi. Cum se împacă tipologia lui de băiat discret cu verva tinereţii şi sporovăielile celor din jur?

Nu știu dacă admirat e cel mai potrivit cuvânt. Timi atrage, fără să-și propună asta, atât femeile cât și bărbații, în primul rând spre ceea ce întâlnim tot mai rar: spre prietenie. Verva și năuca sporovăială din jur nu-l deranjează deloc. Uneori îl amuză, alteori poate nici nu o aude…Nu avem de unde știi deoarece…Timi nu se destăinuie.

Cum reuşeşte Timi să împace dorinţele trupului şi pe cele ale sufletului?

”Problema” ar fi ….cu sufletul. Căci nu se prea poate intra în sufletul lui, doar intui. Cititorul își poate imagina cam ce e în sufletul lui, și asta nu e rău. Rămâne un suspans. Rămân căi deschise, cum consider eu că trebuie să aibă literatura de calitate. Nu să dea ”verdicte” definitive ori să suține nu știu ce teorii! Totuși, profesoara de latină Augusta reușește să-l scuture puțintel pe Timi, poate chiar să-l pună pe gânduri cu o întrebare înfiorător de simplă: tu ai iubit vreodată, Timi? Iar răspunsul sună cel puțin dramatic în sinceritatea lui:…nu știu…nu-mi amintesc…

Care au fost variantele de dinaintea acestui titlu, şi cum aţi ales „Femeile insomniacului”?

După câte țin minte, a fost la un moment vorba să se numească „Singurătatea fumătorului de cursă lungă”. Dar era o ”parafrază” la un alt titlu de roman englez celebru la vremea lui. Și-apoi, ar fi fost doar pe jumătate…corect. Căci romanul meu nu este doar un roamn al singurătății, este și un omagiu adus femeii. Când o femeie îți pășește în dormitor, atunci toate obiectele din încăpere ar trebui să prindă conturul formelor trupului femeii respective… precum se întâmplă în dormitorul lui Septimius Ilarie.

Număr de vizualizări :985


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro