„Literatura de azi”, cu Nora Iuga şi Tudor Călin Zarojanu

mart. 25th, 2012 | By | Category: Eveniment

Luni, 26 martie 2012, ora 20:00, va fi difuzată o nouă ediţie a emisiunii „Literatura de azi”, moderată de criticul literar Daniel Cristea-Enache. Invitaţi: scriitorii Nora Iuga şi Tudor Călin Zarojanu. Producător: Carmen Dăncescu.

„Am observat că hârtia pe care scrii este cea mai perfectă ladă de gunoi, tot ce se adună în exces acolo în creier şi începe să doară trebuie deşertat. Şi iubirile dau primele semnalul, eu sunt un balon, un mic dirijabil, când sacii de nisip mă ţin pe loc, îi arunc pe rând şi mă înalţ.”, a spus Nora Iuga. În seria Memorii a publicat “Blogstory” (Ed. Casa de pariuri literare, 2011), autocaracterizându-se „cel mai bătrân scriitor dedat la desfrâuri electronice din România şi al doilea deţinător al unui blogstory după Saramago. Un blogstory pentru mine nu era o carte – era un bau-bau, poate şi pentru că pe laptopul meu îl cheamă Saddam, fiindcă mă sperie şi acum.  Am devenit blogger prin graţia lui Dumnezeu şi voia lui un cristian. Şi mi se pare c-aş fi într-o poveste.” (Nora Iuga)

Tudor Călin Zarojanu este autorul romanului „Mass Media Insider” (Ed. Polirom, 2012), povestea unui ziarist şi a nenumăratelor redacţii de ziare, reviste, posturi de radio şi TV prin care trece, din anii ’90 încoace. Este povestea presei româneşti postdecembriste, spusă de un observator inteligent, ironic şi onest. „Înainte de a fi ziarist, Tudor Călin Zarojanu este scriitor. Un scriitor inventiv, de o mare mobilitate intelectuală, care se mişcă pe un întins registru stilistic. Romanul „Mass Media Insider” valorifică experienţa sa de om de presă. El povesteşte într-un ritm alert, captivant, tot ce a văzut şi a trăit într-o lume nebună, nebună, nebună şi… sublimă, lumea mass-media. Cartea sa este o arcă a lui Noe pe care a îmbarcat nenumărate personaje reale, ca să le salveze de la uitare.” (Alex. Ştefănescu)

Număr de vizualizări :798


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro