„Filozofiile Indiei” de Heinrich Zimmer

mart. 25th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Humanitas, în seria de autor „Heinrich Zimmer”, a apărut volumul „Filozofiile Indiei” de Heinrich Zimmer.

„Filozofia indiană, ca şi cea occidentală, împărtăşeşte informaţii privitoare la structura şi puterile măsurabile ale psihismului, analizează facultăţile intelectuale ale omului şi operaţiile minţii sale, evaluează diverse teorii ale înţelegerii omeneşti, stabileşte metodele şi legile logicii, clasifică simţurile şi studiază procesele prin care experienţele sunt sesizate şi asimilate, interpretate şi înţelese. Filozofii indieni, ca şi cei din Occident, se pronunţă asupra valorilor etice şi normelor morale. Dar preocuparea ei a fost întotdeauna nu informarea, ci transformarea: o prefacere radicală a naturii omului şi, cu ea, o reînnoire a modului său de a înţelege atât lumea exterioară, cât şi pe cea a propriei sale existenţe; o transformare pe cât de completă cu putinţă, astfel încât să poată duce, dacă e încununată de succes, la o totală convertire sau renaştere.
Între timp, filozofiile noastre academice de factură laică se preocupă mai degrabă cu informarea decât cu transformarea salvatoare de care au nevoie sufletele noastre. Şi tocmai acesta e motivul pentru care o privire spre chipul Indiei ne poate ajuta să descoperim şi să recuperăm ceva din noi înşine.“ (Heinrich Zimmer)

HEINRICH [Robert] ZIMMER s-a născut la Greifswald, la 6 decembrie 1890, ca fiu al indologului şi celtistului Heinrich Zimmer (1851-1910), şi a murit la New York, la 20 martie 1943, răpus, în plină putere creatoare, de o pneumonie. A fost profesor la Universitatea din Heidelberg, iar din 1939 şi până la moartea sa prematură a predat la universităţi din S.U.A. Influenţat de C.G. Jung, Heinrich Zimmer a făcut cercetări aprofundate în domeniul tantrismului, propunând interpretări îndrăzneţe ale culturii şi filozofiei indiene.


Opere principale: Kunstform und Yoga im indianischen Kultbild, 1926; Maya: Der indianische Mythos, 1936; Weisheit Indiens, 1938. Postum, sub îngrijirea lui Joseph Campbell, au apărut: Myths and Symbols in Indian Art and Civilization, 1946 (Introducere în arta şi civilizaţia indiană, Meridiane, 1983, reeditată, în text integral, sub titlul Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, Humanitas, 1994); The King and the Corpse: Tales of the Soul’s Conquest of Evil, 1948 (Regele şi cadavrul: Meditaţii despre biruinţa sufletului asupra răului, Humanitas, 1994); The Art of Indian Asia, Its Mythology and Transformations, 1955.

Număr de vizualizări :783


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro