„Festivalul Internaţional de Vibrafon”, premieră absolută în România

mart. 7th, 2012 | By | Category: Eveniment

În perioada 12-16 martie 2012, în Studioul de Concerte Mihail Jora din Bucureşti se va desfăşura „Festivalul Internaţional de Vibrafon”. După succesul Festivalului Internaţional de Bandoneon şi Acordeon, al Festivalului Internaţional „Seri cu orgă la Sala Radio” (2010) şi al Festivalului „Viori de colecţie la Sala Radio (2011), Formaţiile Muzicale Radio se pregătesc să ofere publicului un nou eveniment în premieră absolută în România, în care personajul principal va fi de această dată vibrafonul. Acesta este un instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele, produse de niște lame metalice, sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță, ca la marimbafon. Din anii 1920, vibrafonul este folosit de formațiile de jazz. Deschiderea „Festivalului Internaţional de Vibrafon” va avea loc luni, 12 martie 2012, ora 19.00, cu un recital în care solişti vor fi Toni MICELI – vibrafon, Michael ACKER – contrabas şi Laurenţiu ZMĂU – baterie (în prima parte), David FRIEDMAN – vibrafon şi Peter WENIGER – saxofon (în partea a doua).

În fiecare zi vor avea loc recitaluri solistice sau ale unor ansambluri ca Percussion Studio Group, Trio Grave, Hands of Passion Trio, precum şi două concerte cu participarea Orchestrei de Cameră Radio şi a Orchestrei Naţionale Radio, care vor avea ca invitaţi solişti români şi străini: Alexandru Anastasiu, Emmanuel Sejourné, Toni Miceli, David Friedmann, Richard Szaniszlo. Alaturi de vibrafon vom putea asculta şi alte instrumente mai puţin prezente pe scenele de concert, cum sunt marimba şi saxofonul. Dirijorii care vor urca la pupitrul Orchestrelor Radio sunt Tiberiu Soare şi Gerd Schaller.
Programul Festivalului va cuprinde lucrări de Astor Piazzolla, Johann Sebastian Bach, Ney Rosauro, Ottorino Respighi, Samuel Barber, Emmanuel Sejourné, Alexandru Anastasiu etc.

Festivalul va continua marţi, 13 martie a.c., ora 19.00 cu un alt recital, în care protagoniştii primei părţi vor fi Emmanuel SEJOURNÉ – vibrafon şi marimbă, Alexandru ANASTASIU – vibrafon şi marimbă şi PERCUSSION STUDIO GROUP, format din Cristian BALEA, Dan TEODORESCU, Lucian MAXIM şi Ali SROUJI. În partea a doua vom asculta ansamblulHANDS OF PASSION TRIO, format din Richard SZANISZLO – vibrafon, JESYENSYKY Gyorgy – baterie şi Peter OLÁH – contrabas.

Număr de vizualizări :843


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro