“Cinematograful gol” de Daniel Cristea-Enache, dezbătut la Timişoara

mart. 14th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 16 martie 2012, ora 10.00, în Amfiteatrul A11 al Universităţii de Vest Timişoara, va avea loc o întâlnire a criticului literar Daniel Cristea-Enache cu studenţii de la Facultatea de Litere, prilejuită de lansarea volumului „Cinematograful gol”, apărut de curând în colecţia „Ego-grafii” a editurii Polirom. Invitaţi: Gabriela Glăvan şi Radu Pavel Gheo. Moderator: Dana Perce.

În aceeaşi zi, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti (Str. Mercy nr. 7), Daniel Cristea-Enache şi Radu Pavel Gheo sunt invitaţii speciali ai Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri”, care va avea ca temă, de asemenea, volumul “Cinematograful gol”. Daniel Cristea-Enache va discuta cu participanţii la atelier despre tematica variată abordată în cartea sa. Moderator: Irina Dincă.

„Nu ştiu cât de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvântul, genul. Pe mine – nu. Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot… El face reportaj intim. Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…“ (Radu Cosaşu)

Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. În prezent este conferenţiar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colecţia „Opere“. Volume publicate: Concert de deschidere (ed. I, 2001; Premiul de Debut al României literare ; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române; ed. a II‑a, 2004), Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie (Polirom, 2005), Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română (2005), Un om din Est (2006 ; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler(2007), Timpuri noi. Secvenţe de literatură română (Cartea Românească, 2009), Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (2010).

Număr de vizualizări :995


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro